Ca tot ne aflam in Postul Nasterii Domnului,perioada in care ne curatam sufleteste si ne concentram mai mult pe nevoile noastre, pe dorintele pentru viitor, pe planuri etc ,va invit sa urmariti un interesant material despre casatorie cu Maica stareta Siluana Vlad:
Ortodoxroman.blogspot.com este un blog recent creat, in spirit ortodox, ce are ca scop distribuirea de informatii si materiale ortodoxe, ce tin de traditia noastra ortodox-romaneasca.
Faceți căutări pe acest blog
Neasteptat vizualizarile blog-ului cresc vizibil! Patrunderea in sufletele voastre inseamna mult, dorinta fiind una singura : de a va aduce la cunostinta diverse lucruri ce poate intr-o zi va pot fi de folos, tocmai datorita acestei intentii limbajul folosit pe blog este unul cat mai simplu, astfel incat articolele sa poata fi pe intelesul oricui.
Multumiri ptr incurajari,propuneri si mesaje, zile cu pace sa aveti!!
Se afișează postările cu eticheta Sfaturi Duhovnicesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfaturi Duhovnicesti. Afișați toate postările
marți, 15 decembrie 2015
Despre casatorie cu Maica stareta Siluana Vlad
Doamne ajuta!
Ca tot ne aflam in Postul Nasterii Domnului,perioada in care ne curatam sufleteste si ne concentram mai mult pe nevoile noastre, pe dorintele pentru viitor, pe planuri etc ,va invit sa urmariti un interesant material despre casatorie cu Maica stareta Siluana Vlad:
Ca tot ne aflam in Postul Nasterii Domnului,perioada in care ne curatam sufleteste si ne concentram mai mult pe nevoile noastre, pe dorintele pentru viitor, pe planuri etc ,va invit sa urmariti un interesant material despre casatorie cu Maica stareta Siluana Vlad:
miercuri, 27 mai 2015
Sfaturi ale parintelui Porfirie
Parinti ca parintele Porfirie, si-au dedicat viata lui Hristos si s-au straduit in ajutorarea sufletelor noastre.Mai jos regasim niste sfaturi ale parintelui pe care acestea le punea deseori in prim ßplan cand era vorba de a spune niste cuvinte de folos credinciosilor :
" Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam.Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.
Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat.
Nu sunt toti ucigasi, nu sunt toti oameni rai, cei care fac nelegiuiri, ci sunt nepasatori, nu se nevoiesc, nu se spovedesc, nu se pocaiesc, nu se roaga, nu se straduiesc. Si exista si oameni buni, dar care raman asa, ogoare neroditoare, cum spune zicala populara. Si raul ii prinde si ii ravaseste. Si ii pune sa savarseasca crime si alte faradelegi si dupa aceea, peste putin timp, se caiesc, se necajesc, sufera, de parca ar fi in iad. "
" Cu ce te ajuta psihologia sau celelalte? Iti arata boala si iti arata ca te-ai dezbinat. Important este sa te vindeci de boala si sufletul tau faramitat sa se uneasca, sa devii iarasi sanatos.Sfintenia parintilor contribuie la mantuirea copiilor. Intr-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copiii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea nici o problema cu copiii vostri... Acest lucru il veti izbandi lesne in momentul in care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul cel dumnezeiesc? Vine cand ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie simpla si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns."
" Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam.Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.
Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat.
Nu sunt toti ucigasi, nu sunt toti oameni rai, cei care fac nelegiuiri, ci sunt nepasatori, nu se nevoiesc, nu se spovedesc, nu se pocaiesc, nu se roaga, nu se straduiesc. Si exista si oameni buni, dar care raman asa, ogoare neroditoare, cum spune zicala populara. Si raul ii prinde si ii ravaseste. Si ii pune sa savarseasca crime si alte faradelegi si dupa aceea, peste putin timp, se caiesc, se necajesc, sufera, de parca ar fi in iad. "
" Cu ce te ajuta psihologia sau celelalte? Iti arata boala si iti arata ca te-ai dezbinat. Important este sa te vindeci de boala si sufletul tau faramitat sa se uneasca, sa devii iarasi sanatos.Sfintenia parintilor contribuie la mantuirea copiilor. Intr-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copiii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea nici o problema cu copiii vostri... Acest lucru il veti izbandi lesne in momentul in care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul cel dumnezeiesc? Vine cand ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie simpla si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns."
joi, 19 martie 2015
Cuvinte ale Pr.Constantin Galeriu
Putini sunt cei care nu au auzit macar o data de Pr. Constantin Galeriu.
Multe sunt insa invataturile sale; mai jos regasim cateva cuvinte de folos ale parintelui:
" Jertfa este capitală. Ea este implicată fundamental în actul creator. Se interpreta jertfa în raport doar cu păcatul și cu moartea. Moartea e negație. Jertfa este afirmație. Jertfa e profetică. Profeția morții este groapa – un fel de simulare a neantului, pentru că neantul nu-l poți institui ca existență. Neantul înseamnă neant. Dar noi existăm. Și atunci jertfa, ea este factor capital în raport cu celălalt partener al ei în existență. Care-i partenerul fundamental al jertfei? Este Învierea. Creația întreagă se mișcă în acești doi ritmi: jertfă și înviere. Așa am simțit-o și așa am trăit-o. Fiecare existență se revelează ca o creație și ca creator. Orice persoană umană se dezvăluie ca o unicitate și o unitate, dar tocmai în acest mister al actului creator.
Existența întreagă nu o poți concepe decât prin două realități: una fundamentală – necreatul Dumnezeu – și lumea creată. Și care este inelul de legătură între necreat și creat? Este harul lui Dumnezeu necreat, lumina necreată. Harul dumnezeiesc necreat, acesta este taina existenței întregi și în această taină a creației e harul dumnezeiesc necreat pe care îl mărturisesc sfinții.Când noi rostim: Tatăl Nostru, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul, trebuie să mai ştim că Părintele ceresc este într-un fel Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi într-alt fel Tatăl nostru. Dumnezeu este Tatăl Mântuitorului nostru după Fire, fiind aceeaşi Fire, esenţă divină, cu El. Noi însă suntem „fii” ai Părintelui ceresc prin har, prin voinţa Sa de a ne fi zidit după chipul Fiului Său. Noi îi suntem „fii” prin Fiul Său întru Duhul Sfânt. De aceea, căzând noi, din neascultare, am primit temeinica înfiere, tocmai prin Întruparea Fiului Său, prin Crucea şi Învierea Sa. Aşa, în ziua Învierii, grăieşte Mântuitorul către Maria Magdalena: „Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20,17). Ne descoperă astfel, deodată, că El este şi fratele nostru, dar şi Dumnezeul nostru, radical deosebit de noi, ca Unul Ce este din veci Fiul Cel de o Fiinţă cu Părintele Său ceresc. Iar El a fost trimis de Tatăl în lume tocmai ca să ne înveţe iubirea divină, prin care să-L putem numi şi noi, pe drept cuvânt, pe Dumnezeu, Tatăl nostru. Numai Mântuitorul ne învaţă, ne împărtăşeşte iubirea adevărată, deplină.
Nimeni nu se mantuieste fara voia lui. Omul e spirit si libertate; nu e supus unor legi implacabile ca celelalte regnuri care-si urmeaza cursul, randuiala, potrivit Cuvantului: "Hotar ai pus peste care nu vor trece" (Ps. 103, 10). Omul e liber sa zica "nu" chiar Ziditorului si sa cada; dar si sa se ridice si chiar sa se depaseasca. Insa nu se ridica singur. Libertatea nu e un "cadou fatal" cum se spune. Libertatea e dar divin si se implineste in spiritul luminat Har, in "Duhul Adevarului"
Iar sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin vazduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai mare virtute a sfinţeniei la care poate ajunge un om în zilele noastre este să se învieze pe sine, din propriile păcate"
vineri, 27 februarie 2015
Cum sa luam Postul Mare in serios- Pr. Alexander Schmemann
Cu drag va prezint o mica parte a unui cuvant al Pr.Alexander Schmemann din cartea “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998, gasit pe www.cuvantul-ortodox.ro :
“Pentru multi, dacã nu pentru majoritatea crestinilor ortodocsi, Postul Pastelui constã dintr-un numãr limitat de reguli si prescriptii exterioare, predominant negative: abtinerea de la anumite mâncãruri, de la dans si alte distractii. Aceastã întelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare fatã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înteles, si anume cã Postul înseamnã si “altceva”- ceva fãrã de care toate aceste rânduieli îsi pierd în mare parte semnificatia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosfera”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare a mintii, a sufletului, care timp de sapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã existentã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligatii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãtile duhovnicesti, sã cunoascã tainica “sete si foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.
Aceastã “atmosfera” de post, aceastã “stare a mintii” este determinatã în mare parte de slujbe,de diferitele schimbari ce intervin în viata liturgica în aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind “rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimtim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã si comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simtim si sã exprimãm acea tristete stralucitoare care reprezintã adevãratul mesaj si dar al Postului.
Realizãm cã este imposibil sã trecem din starea normalã a vietii noastre plãsmuitã în întregime din agitatie, fugã si griji, în aceastã nouã stare fãrã a ne “linisti” mai întâi. Din aceastã cauzã, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe niste obligatii, cei care întotdeauna pun întrebãri despre minimul necesar (De câte ori trebuie sã mergem la bisericã? De câte ori trebuie sã ne rugãm?) niciodatã nu pot întelege adevãrata naturã a cultului care ne poartã în altã lume.
Oricat de noi sau diferite sunt conditiile in care traim astazi, oricat de reale sunt dificultatile si obstacolele ridicate de lumea noastra moderna, nici unul din acestea nu reprezinta un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul “imposibil”. Originile pierderii treptate a influentei Postului asupra vietii noastre sunt adanc inradacinate in noi. Reducerea constienta sau inconstienta a religiei la un nominalism si simbolism superficial este modul de a ocoli sau “deslusi” seriozitatea necesitatii religiei in viata noastra. Aceasta reducere, trebuie sa adaugam, este intr-un fel specifica Ortodoxiei. Crestinii apuseni, catolici sau protestanti, cand se confrunta cu ceea ce ei considera drept “imposibil”, mai degraba schimba religia insasi, o “adapteaza” unor noi conditii si astfel o fac “practicabila”.Foarte recent, de exemplu, am vazut cum Biserica Romano-Catolica, mai intai reduce postul la un minimum minimorum si apoi practic il elimina cu totul. Denuntam cu indignare indreptatita o astfel de “adaptare”, ca pe o tradare a traditiei crestine si ca pe o minimalizare a credintei crestine. Si intr-adevar, este spre indreptatirea si slava Ortodoxiei faptul ca ea nu se “adapteaza” si nu se compromite cu standardele scazute care nu fac crestinismul “usor”.
In publicatiile si buletinele bisericesti apar retete pentru “mancaruri delicioase de post” si o parohie ar putea chiar sa stranga ceva bani in plus cu scopul de a populariza “gustoasele mese de post“. Atat de multe sunt explicate simbolic in bisericile noastre, ca obiceiuri si traditii interesante, pline de culoare si amuzante, ca ceva ce nu se leaga prea mult de Dumnezeu si de noua viata in El ci de trecutul si obiceiurile stramosilor nostri, incat devine foarte dificil sa vezi in spatele acestui folclor religios imensa importanta a religiei. As vrea sa subliniez ca, in sine aceste nenumarate obiceiuri nu contin nimic rau. Cand acestea au aparut, simbolizau mijloacele si expresiile unei societati ce lua in serios religia, acestea nu erau simboluri, ci viata insasi. Ce s-a intamplat totusi, a fost faptul ca asa cum viata s-a schimbat in ansamblul ei si a devenit din ce in ce mai putin modelata de religie, tot asa cateva obiceiuri au supravietuit ca simboluri ale unui mod de viata care nu mai exista. Si ceea a supravietuit a fost ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de culoare, iar pe de alta parte, cel mai putin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca incetul cu incetul unii incep sa inteleaga religia insasi ca pe un sistem de simboluri si obiceiuri mai degraba, decat sa le inteleaga pe cele din urma ca pe o ispitire catre innoire duhovniceasca. Mai multa truda cheltuita pentru pregatirea mancarurilor de post sau a cosuletelor de Paste decat pentru postire si participare la realitatea spirituala a Pastelui. Aceasta inseamna ca atat timp cat obiceiurile si traditiile nu sunt legate din nou de viziunea general-religioasa asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atata timp cat simbolurile nu sunt luate in serios, Biserica va ramane rupta de viata si nu are putere asupra acesteia. In loc de a simboliza “bogata noastra mostenire” ar trebui sa purcedem la aducerea acesteia in viata noastra reala.
Apoi, sa luam Postul in serios inseamna sa-l consideram mai intai de toate la cel mai profund nivel posibil ca o intrebare duhovniceasca ce are nevoie de un raspuns, de o hotarare, de un plan, de un efort continuu. Din aceasta cauza, dupa cum stim, saptamanile destinate pregatirii pentru Post erau stabilite de Biserica. Aceasta este vremea raspunsului, a hotararii si a planului. Iar aici cel mai bun si mai usor drum este acela de a urma calauzirea Bisericii – prin meditatia asupra celor 5 teme evanghelice oferite noua in cele 5 Duminici ale perioadei de dinaintea Postului: aceea a dorintei (Zaheu), a smereniei (Vamesul si Fariseul), a intoarcerii din exil (Fiul risipitor), a judecatii (Infricosata Judecata) si a iertarii (Izgonirea lui Adam din Rai)."
luni, 10 martie 2014
Glasul constiintei
Daca tot ne aflam in Postul Mare si se cuvine ca macar in Posturile de peste an sa ne spovedim (desi fiecare crestin-ortodox ar trebui sa faca asta cat mai des- o data pe luna etc), va prezint cuvintele de invatatura ale IPS Pimen- Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor- cu referire la constiinta omului "reparata" prin Taina Spovedaniei:
"Conștiința nu poate să dispară vreodată din sufletul omului. Ea poate fi adormită prin nepăsarea omului față de datoriile sale, poate fi întunecată printr-o viață de păcat. Avem datoria să o păstrăm curată prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin post, prin cunoașterea temeinică a învățăturii creștine.
După moartea noastră cu trupul, la judecata particulară, ca și la cea de apoi, la sfârșitul lumii, Mântuitorul Se folosește de conștiința omului în judecarea faptelor lui cele rele, ca omul să nu poată spune că a fost judecat pe nedrept. Conștiința îl va osândi atunci pe omul păcătos și tot ea îi va da pace și liniște dacă nu se găsește în el nimic de osândit. Și nu se găsește nimic de osândit atunci când omul a încetat de a mai face păcate, atunci când va lua iertarea păcatelor în Sfânta Taină a Spovedaniei.
De ce este atât de apăsătoare mustrarea făcută de conștiință? Răspundem pe scurt: pentru că atunci vom înțelege că puteam, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu un efort moral de voință, să ne fi împotrivit păcatului care bătea la ușa inimii noastre sub chipul gândului păcătos. Acesta, odată intrat în inima noastră, trebuia să-l alungăm și trebuia mărturisit îndată la părintele nostru duhovnicesc pentru a lua iertarea și vindecarea ranei făcute de păcat. Mustrarea cugetului se face și atunci când ne împărtășim cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos fără pregătirea sufletească potrivit rânduielii Bisericii noastre, adică nespovediți și neiertați de păcate în Sfânta Taină a Mărturisirii.
Mulți nu se spovedesc dintr-un sentiment de rușine că au păcătuit, stăpâniți de gândul: ce va zice părintele duhovnic când îi vom mărturisi păcatele săvârșite? Această rușine vine de la diavol, cel care ne-a îndemnat la păcat, șoptindu-ne printre altele: păcatul nu este așa de grav; greșește, păcătuiește orice om și Dumnezeu iartă. Dar după ce ai păcătuit trezește în noi rușinea.
Nu trebuie să ne fie rușine de a ne spovedi. Păcatele spovedite nu se divulgă de preotul duhovnic, potrivit canoanelor Bisericii. Apoi trebuie să mai știm că, atunci când ne mărturisim păcatele în scaunul de spovedanie, de față este prezent, nevăzut de ochiul omului, Dumnezeu, Care este pretutindeni prezent, ascultând și primind mărturisirea noastră, iertându-ne păcatele prin rostirea cuvintelor de către preotul duhovnic: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (fiică) și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale (mărturisite - n.n.), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. La auzul acestor cuvinte, suntem cuprinși sufletește de cea mai mare bucurie din viața noastră, bucuria mântuirii care ne aduce pacea și liniștea sufletească. La înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, scăpăm de mustrarea cugetului care este cel mai apăsător lucru pentru om, apăsarea, mustrarea veșnică. Dumnezeu este și drept judecător nu numai mult milostiv. Mult milostiv este atunci când ne mărturisim păcatele. Drept judecător atunci când, după moartea trupească, ne înfățișăm la judecată, judecata făcută de și prin glasul cugetului, glasul conștiinței cu care ne naștem fiecare dintre noi, oamenii."
sursa: www.doxologia.ro
"Conștiința nu poate să dispară vreodată din sufletul omului. Ea poate fi adormită prin nepăsarea omului față de datoriile sale, poate fi întunecată printr-o viață de păcat. Avem datoria să o păstrăm curată prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin post, prin cunoașterea temeinică a învățăturii creștine.
După moartea noastră cu trupul, la judecata particulară, ca și la cea de apoi, la sfârșitul lumii, Mântuitorul Se folosește de conștiința omului în judecarea faptelor lui cele rele, ca omul să nu poată spune că a fost judecat pe nedrept. Conștiința îl va osândi atunci pe omul păcătos și tot ea îi va da pace și liniște dacă nu se găsește în el nimic de osândit. Și nu se găsește nimic de osândit atunci când omul a încetat de a mai face păcate, atunci când va lua iertarea păcatelor în Sfânta Taină a Spovedaniei.
De ce este atât de apăsătoare mustrarea făcută de conștiință? Răspundem pe scurt: pentru că atunci vom înțelege că puteam, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu un efort moral de voință, să ne fi împotrivit păcatului care bătea la ușa inimii noastre sub chipul gândului păcătos. Acesta, odată intrat în inima noastră, trebuia să-l alungăm și trebuia mărturisit îndată la părintele nostru duhovnicesc pentru a lua iertarea și vindecarea ranei făcute de păcat. Mustrarea cugetului se face și atunci când ne împărtășim cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos fără pregătirea sufletească potrivit rânduielii Bisericii noastre, adică nespovediți și neiertați de păcate în Sfânta Taină a Mărturisirii.
Mulți nu se spovedesc dintr-un sentiment de rușine că au păcătuit, stăpâniți de gândul: ce va zice părintele duhovnic când îi vom mărturisi păcatele săvârșite? Această rușine vine de la diavol, cel care ne-a îndemnat la păcat, șoptindu-ne printre altele: păcatul nu este așa de grav; greșește, păcătuiește orice om și Dumnezeu iartă. Dar după ce ai păcătuit trezește în noi rușinea.
Nu trebuie să ne fie rușine de a ne spovedi. Păcatele spovedite nu se divulgă de preotul duhovnic, potrivit canoanelor Bisericii. Apoi trebuie să mai știm că, atunci când ne mărturisim păcatele în scaunul de spovedanie, de față este prezent, nevăzut de ochiul omului, Dumnezeu, Care este pretutindeni prezent, ascultând și primind mărturisirea noastră, iertându-ne păcatele prin rostirea cuvintelor de către preotul duhovnic: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (fiică) și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale (mărturisite - n.n.), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. La auzul acestor cuvinte, suntem cuprinși sufletește de cea mai mare bucurie din viața noastră, bucuria mântuirii care ne aduce pacea și liniștea sufletească. La înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, scăpăm de mustrarea cugetului care este cel mai apăsător lucru pentru om, apăsarea, mustrarea veșnică. Dumnezeu este și drept judecător nu numai mult milostiv. Mult milostiv este atunci când ne mărturisim păcatele. Drept judecător atunci când, după moartea trupească, ne înfățișăm la judecată, judecata făcută de și prin glasul cugetului, glasul conștiinței cu care ne naștem fiecare dintre noi, oamenii."
sursa: www.doxologia.ro
vineri, 24 ianuarie 2014
Sfaturi ale Parintelui Teofil Paraian
Sfaturi ale parintelui Teofil Paraian* Cand iubesti pe cineva, il iubesti cu defecte cu tot, si cand nu-l iubesti, nu-l iubesti nici cu calitati cu tot.
* Cand iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui.
* Ce faci, te face!
* Munca este rugaciunea mainilor.
* Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!
* Pe om nu-l putem ajuta decat in masura in care el insusi vrea sa fie ajutat.
* Virtutea nu tine de loc, ci de om.
* Sa faci fiecare lucru ca ultimul din viata si singurul prin care te vei mantui.
* Cand iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui.
* Ce faci, te face!
* Munca este rugaciunea mainilor.
* Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!
* Pe om nu-l putem ajuta decat in masura in care el insusi vrea sa fie ajutat.
* Virtutea nu tine de loc, ci de om.
* Sa faci fiecare lucru ca ultimul din viata si singurul prin care te vei mantui.
sâmbătă, 11 ianuarie 2014
Sfaturi ale Sfantului Serafim de Sarov
- Printre numeroasele invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov, se numara si cele mai jos mentionate, sfaturi ce nu trebuie lasate insemnate undeva si care trebuie luate aminte:
- “Desi scarbele, nenorocirile si nevoile de tot felul sunt nedespartite de viata noastra pe pamant, totusi Domnul Dumnezeu n-a vrut si nu vrea ca noi sa traim numai in scarbe si napaste, de aceea ne si porunceste prin apostoli sa purtam sarcinile unii altora, prin aceasta implinind legea lui Hristos. Insusi Domnul Iisus Hristos ne da aceasta porunca, de a ne iubi unul pe altul si consolandu-ne intre noi cu aceasta dragoste frateasca, sa ne usuram calea cea dureroasa si ingusta a calatoriei noastre catre patria cereasca“.
- “Asa iubitorule de Dumnezeu, totul, orice ai cere de la Domnul vei primi, numai sa fie spre slava lui Dumnezeu sau spre folosul aproapelui, pentru ca si spre folosul aproapelui El tot slavei Sale il atribuie, de aceea zice: <<Tot ce ati facut unuia dintre cei mai mici, Mie mi-ati facut>>. Deci sa nu aveti nici o indoiala ca Domnul va indeplini cererile voastre numai ca ele sa fie indreptate fie spre slava lui Dumnezeu, fie spre folosul si indrumarea sufleteasca a aproapelui. Insa chiar daca ar fi spre folosul sau nevoia ta proprie sau ai avea vreun interes oarecare chiar si pentru aceasta tot asa de grabnic ascultator este Domnul Dumnezeu si binevoieste sa indeplineasca cererea, numai sa vina din trebuinta si necesitate extrema, sa nu ceri de la Domnul ceva de care nu ai absoluta nevoie fiindca Domnul pentru toti este bun si toate le da (…). Totusi de un lucru sa te pazesti, iubitorule de Dumnezeu”.
vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: SEMINTE DUHOVNICESTI DIN INTELEPCIUNEA SFANTULUI SERAFIM DE SAROV(http://www.razbointrucuvant.ro/2008/01/02/seminte-pline-de-duh-sfant-din-intelepciunea-sf-serafim-de-sarov/)
luni, 30 decembrie 2013
Despre Anul Nou-Pr.Cleopa Ilie
Aflandu-ne la sfarsit de an civil, gandurile si rugaciunile noastre se indreapta spre anul ce urmeaza, fiecare dintre noi propunandu-si diferite lucruri.
O frumoasa predica cu referire la inceputul de An Nou se gaseste mai jos, apartinand Parintelui Ilie Cleopa:
" Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pildă asirienii. Erau calendare fructifere. Când se coceau portocalii, si asta se întâmpla de două ori pe an, socoteau că s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care s-a practicat sute de ani, căci Nilul se revărsa periodic, de două ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la Ecuator, se revărsa uneori mai înainte de două luni, altă dată mai târziu, si asa mai departe. Ei stiau că atunci când s-a făcut orezul sau s-a revărsat Nilul de două ori, este anul nou.
La început toate popoarele, respectând traditia după care începutul lumii a fost în martie, începeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii si evreii si romanii. Mai apoi romanii au adăugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie să ia impozite de la popor, schimbau pe dregători, plăteau salariile la muncitori, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivităti si cu acest prilej făceau mare zarvă de cântece si jocuri, cum le vedeti până acum.
Din anul de 354 de zile s-a făcut calendarul de 365 de zile. Asa s-a născut anul bisect, adică trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect), de 366.Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi românii să prăznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.
Vi le-am spus acestea pe scurt, pentru că nu vi le pot arăta acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la început să pună semne câti ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, căci ea nu se ocupă de cronologie. Ea este o carte de morală, de sfintenie, plină de Duhul Sfânt. Prin ea se arată că există Dumnezeu, că El este Creatorul lumii, se arată legile date de El întregului univers, se arată că El pedepseste păcatul si răsplăteste virtutea, că cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt păcătosi si vor lua plată după faptele lor si osândă dincolo. De acestea se ocupă Biblia.Nimeni nu stie când a zidit Dumnezeu lumea, decât Cel ce a zidit-o! Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Unele le-au pus în legătură cu diferite evenimente: era alexandrină, de când Alexandru cel Mare a avut război cu persii; era romană, de la fondarea Romei, apoi era martirilor, de la începutul crestinismului până pe vremea lui Diocletian. Dar de abia din vremea împăratului Justinian, de la anul 527, au început să se numească anii de la Hristos.
Asa am ajuns si noi să prăznuim Anul Nou, să se înceapă anul de la 1 ianuarie după traditia rămasă nouă de la Roma. Si sunt calendare diferite si astăzi.
Dar vreau să vă spun că, începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viata, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneste cine stie de când si să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greselile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toti, să începem Anul Nou cu inima curată si cu credintă în Dumnezeu. Să nu începem la crâsmă cu betie, cu fluiere, cu câte si mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineată, asa o să-ti meargă tot timpul!
Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe fata pământului! Iată cum stiu oamenii să multumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viată. Dar vine moartea la om si-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea să te rogi: "Doamne, mai dă-mi un minut!" Dar nu-ti mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ti-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepti, să te pocăiesti, să plângi, să te rogi! Ti-a dat atâtia ani de viată si n-ai avut nici o grijă. Si atunci vei vedea că nu mai este pocăintă în timpul mortii.
Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun si să-I multumim că ne-a ajutat cu mila si cu îndurarea Lui să trecem iarăsi 365 de zile si să ajungem până azi.
Toti trebuie să multumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viata si fiintele si toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să multumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!
Asteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împăratii. Unde sunt împărătiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împăratii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetătile? Unde sunt orasele? Unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au dărâmat de cutremur?
Vom cere să mai trăim un minut si n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viata aceasta si ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! În toată ziua Biserica ne spune: Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: Tot trupul este iarbă si slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba si floarea ei a căzut. Si iarăsi zice Duhul Sfânt în psalmi: Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele. Si iarăsi: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; si iarăsi: Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfânt? Pentru noi! Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este! Nimic nu rămâne vesnic pe pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te si vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te si întreabă-i acolo: "Cu ce v-ati ales din viata aceasta?" Unde a rămas stăpânirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate, si-i tine în legături până în ziua Judecătii de Apoi.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Dom-nului. Căci negresit vom muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să multu-mim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Dom-nului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!
Parintele Ilie Cleopa
sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou17.htm
O frumoasa predica cu referire la inceputul de An Nou se gaseste mai jos, apartinand Parintelui Ilie Cleopa:
" Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pildă asirienii. Erau calendare fructifere. Când se coceau portocalii, si asta se întâmpla de două ori pe an, socoteau că s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care s-a practicat sute de ani, căci Nilul se revărsa periodic, de două ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la Ecuator, se revărsa uneori mai înainte de două luni, altă dată mai târziu, si asa mai departe. Ei stiau că atunci când s-a făcut orezul sau s-a revărsat Nilul de două ori, este anul nou.
La început toate popoarele, respectând traditia după care începutul lumii a fost în martie, începeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii si evreii si romanii. Mai apoi romanii au adăugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie să ia impozite de la popor, schimbau pe dregători, plăteau salariile la muncitori, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivităti si cu acest prilej făceau mare zarvă de cântece si jocuri, cum le vedeti până acum.
Din anul de 354 de zile s-a făcut calendarul de 365 de zile. Asa s-a născut anul bisect, adică trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect), de 366.Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi românii să prăznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.
Vi le-am spus acestea pe scurt, pentru că nu vi le pot arăta acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la început să pună semne câti ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, căci ea nu se ocupă de cronologie. Ea este o carte de morală, de sfintenie, plină de Duhul Sfânt. Prin ea se arată că există Dumnezeu, că El este Creatorul lumii, se arată legile date de El întregului univers, se arată că El pedepseste păcatul si răsplăteste virtutea, că cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt păcătosi si vor lua plată după faptele lor si osândă dincolo. De acestea se ocupă Biblia.Nimeni nu stie când a zidit Dumnezeu lumea, decât Cel ce a zidit-o! Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Unele le-au pus în legătură cu diferite evenimente: era alexandrină, de când Alexandru cel Mare a avut război cu persii; era romană, de la fondarea Romei, apoi era martirilor, de la începutul crestinismului până pe vremea lui Diocletian. Dar de abia din vremea împăratului Justinian, de la anul 527, au început să se numească anii de la Hristos.
Asa am ajuns si noi să prăznuim Anul Nou, să se înceapă anul de la 1 ianuarie după traditia rămasă nouă de la Roma. Si sunt calendare diferite si astăzi.
Dar vreau să vă spun că, începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viata, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneste cine stie de când si să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greselile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toti, să începem Anul Nou cu inima curată si cu credintă în Dumnezeu. Să nu începem la crâsmă cu betie, cu fluiere, cu câte si mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineată, asa o să-ti meargă tot timpul!
Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe fata pământului! Iată cum stiu oamenii să multumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viată. Dar vine moartea la om si-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea să te rogi: "Doamne, mai dă-mi un minut!" Dar nu-ti mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ti-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepti, să te pocăiesti, să plângi, să te rogi! Ti-a dat atâtia ani de viată si n-ai avut nici o grijă. Si atunci vei vedea că nu mai este pocăintă în timpul mortii.
Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun si să-I multumim că ne-a ajutat cu mila si cu îndurarea Lui să trecem iarăsi 365 de zile si să ajungem până azi.
Toti trebuie să multumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viata si fiintele si toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să multumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!
Asteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împăratii. Unde sunt împărătiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împăratii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetătile? Unde sunt orasele? Unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au dărâmat de cutremur?
Vom cere să mai trăim un minut si n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viata aceasta si ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! În toată ziua Biserica ne spune: Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: Tot trupul este iarbă si slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba si floarea ei a căzut. Si iarăsi zice Duhul Sfânt în psalmi: Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele. Si iarăsi: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; si iarăsi: Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfânt? Pentru noi! Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este! Nimic nu rămâne vesnic pe pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te si vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te si întreabă-i acolo: "Cu ce v-ati ales din viata aceasta?" Unde a rămas stăpânirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate, si-i tine în legături până în ziua Judecătii de Apoi.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Dom-nului. Căci negresit vom muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să multu-mim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Dom-nului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!
Parintele Ilie Cleopa
sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou17.htm
sâmbătă, 21 decembrie 2013
Cuvinte de folos-Pr. Cleopa Ilie
Printre cei mai cunoscuti duhovnici se numara si Pr.Cleopa Ilie ( 1912-1998), mare indrumator a mii de suflete si un marturisitor hotarat al credintei ortodoxe.
Desi nu mai este printre noi, cuvintele sale de invatatura, scrierile sale si sfaturile date cu drag spre urcusul duhovnicesc al fiecaruia, sunt raspandite si in acelasi timp cautate cu mare interes si astazi. In continuare prezentam niste sfaturi ale Parintelui Cleopa, despre indoiala in credinta:
"A venit un mosneag deunăzi si a zis:
- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.
I-am răspuns:
- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.
Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).
Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.
Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.
Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!" Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.
Câti dintre crestinii botezati nu zic: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pământ este totul!" Si nici când se văd bolnavi, în fata primejdiei, a sărăciei, a mortii si nici măcar la bătrânete nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuită în desfrânări, în răutăti si în necredintă. Putini sunt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrânete. Cei mai multi mor asa cum au trăit, în îndoială, necredintă si nepocăintă, spre a lor vesnică osândă.
Cu adevărat mare este credinta în Dumnezeu, însotită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credintă apostolică în tot felul de secte si grupări religioase. Multi din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însusi Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfânta Cruce, de sfintele icoane si de preoti; se smintesc de sfinti si de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învătăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osândă si amăgirea multora.
Să stăm dar neclintiti în dreapta credintă si să ne bucurăm că suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredinciosii se leapădă si caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupesti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credintă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credintei si vestesc altă Evanghelie; cei robiti de patimi amână pocăinta, iar noi, fiii învierii si fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credinciosi până la sfârsit, stiind că cel ce va răbda toate până la sfârsit, acela se va mântui. Amin."
Desi nu mai este printre noi, cuvintele sale de invatatura, scrierile sale si sfaturile date cu drag spre urcusul duhovnicesc al fiecaruia, sunt raspandite si in acelasi timp cautate cu mare interes si astazi. In continuare prezentam niste sfaturi ale Parintelui Cleopa, despre indoiala in credinta:
"A venit un mosneag deunăzi si a zis:
- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.
I-am răspuns:
- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.
Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).
Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.
Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.
Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!" Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.
Câti dintre crestinii botezati nu zic: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pământ este totul!" Si nici când se văd bolnavi, în fata primejdiei, a sărăciei, a mortii si nici măcar la bătrânete nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuită în desfrânări, în răutăti si în necredintă. Putini sunt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrânete. Cei mai multi mor asa cum au trăit, în îndoială, necredintă si nepocăintă, spre a lor vesnică osândă.
Cu adevărat mare este credinta în Dumnezeu, însotită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credintă apostolică în tot felul de secte si grupări religioase. Multi din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însusi Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfânta Cruce, de sfintele icoane si de preoti; se smintesc de sfinti si de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învătăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osândă si amăgirea multora.
Să stăm dar neclintiti în dreapta credintă si să ne bucurăm că suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredinciosii se leapădă si caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupesti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credintă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credintei si vestesc altă Evanghelie; cei robiti de patimi amână pocăinta, iar noi, fiii învierii si fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credinciosi până la sfârsit, stiind că cel ce va răbda toate până la sfârsit, acela se va mântui. Amin."
luni, 9 decembrie 2013
Sfaturi duhovnicesti ale Parintelui Iustin Parvu
Pe langa rugaciune, post si participarea la Sfanta Liturghie, credinciosii ortodocsi gasesc ajutor de baza si in Sfanta Scriptura, in Psalmi si in carti ale sfintilor parinti.Pe langa acestea de mare folos ne sunt sfaturile duhovnicesti ale parintilor duhovnici, ale preotilor , a monahilor, a ierarhilor etc.
Printre cei ce si-au dedicat viata in a marturisi credinta noastra ortodoxa si in a ne calauzi duhovniceste, se numara si Parintele Iustin Parvu ( 1919-2013), care pana si in ultima clipa de viata a incercat sa ajute crestinii ortodocsi sa sporeasca duhovniceste.Astfel printre numeroasele si cuprinzatoarele sale scrieri se regasesc si urmatoarele invataturi, adresate noua, cu drag si spre folos:
Printre cei ce si-au dedicat viata in a marturisi credinta noastra ortodoxa si in a ne calauzi duhovniceste, se numara si Parintele Iustin Parvu ( 1919-2013), care pana si in ultima clipa de viata a incercat sa ajute crestinii ortodocsi sa sporeasca duhovniceste.Astfel printre numeroasele si cuprinzatoarele sale scrieri se regasesc si urmatoarele invataturi, adresate noua, cu drag si spre folos:
“Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei ci doar o viata politica”
• Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.
• Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!
• Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
• Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
• Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
• Mai bine să fiti dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .
• Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
• Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
• Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
• Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
• Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
• Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
• Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dumnezeu şi sufletele lor.
• Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Domnul său.
• Pentru ca Dumnezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.
• Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
• Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
• Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.
• Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
• Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
• Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
• Gura şi inima, care în fiecare încercare ii mulţumesc Lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
• Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
• Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.
Sa incercam sa luam aminte din aceste sfaturi duhovnicesti, macar din cand in cand iar daca nu reusim, atunci sa o luam de la capat, punand inceput bun!
Vrednic este de pomenire Parintele Iustin!
sursa: www.apaceavie.ro;http://www.apaceavie.ro/din-invataturile-parintelui-nostru-iustin-parvu/#more-6941
Abonați-vă la:
Postări (Atom)










