Faceți căutări pe acest blog

Neasteptat vizualizarile blog-ului cresc vizibil! Patrunderea in sufletele voastre inseamna mult, dorinta fiind una singura : de a va aduce la cunostinta diverse lucruri ce poate intr-o zi va pot fi de folos, tocmai datorita acestei intentii limbajul folosit pe blog este unul cat mai simplu, astfel incat articolele sa poata fi pe intelesul oricui.
Multumiri ptr incurajari,propuneri si mesaje, zile cu pace sa aveti!!
Se afișează postările cu eticheta Minuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Minuni. Afișați toate postările

luni, 9 martie 2015

Minunile Maicii Domnului din Sfantul Munte Athos

   Nu este călugăr în Muntele Athos care să nu-ţi vorbească despre o minune a Maicii Domnului întâmplată fie cu el, fie cu altcineva. Sunt aşa de multe încât s-a pierdut şirul lor. Doar cele ieşite din comun, sau cele despre care n-a vrut Maica să se uite, se păstrază din generaţie în generaţie, din neam în neam. La auzul lor, au venit şi oamenii din lume să se închine Maicii Domnului. Aşa se explică de ce multe dintre icoanele Fecioarei Maria sunt împodobite, uneori chiar în exces, cu bijuterii aduse drept mulţumire pentru ajutorul primit.

    Minunea făcută de Maica Domnului cu Icoana „Paramitia“ sau „Mângâietoarea“ este mult mai evidentă, având efect şi asupra erminiei icoanei. La prima vedere, dă impresia că Fecioara Maria, care Îl are pe Pruncul Hristos în braţe, îi sărută mâna Fiului său. Dar, conform istoricului mănăstirii, icoana pictată în secolul al XIV-lea pe peretele din pronaos era sărutată în fiecare dimineaţă, la plecare, de către călugări, moment în care stareţul înmâna cheile portarului pentru a deschide poarta. Tocmai într-una dintre aceste dimineţi s-a auzit o voce blândă şi rugătoare venind dinspre icoană: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!“. În acel moment, stareţul a văzut cum mâna Pruncului acoperă gura Maicii Sale, zicând: „Maica Mea, nu mai purta grijă de această adunătură de păcătoşi; lasă-i să fie trecuţi prin sabia piraţilor, că mult M-au supărat cu păcatele lor“. Dar Fecioara Maria, ca o mamă iubitoare, i-a luat mâna Fiului, îndemnându-i din nou pe fii săi să nu deschidă porţile. De atunci, în faţa ei arde mereu o candelă, iar în fiecare vineri se face Sfânta Liturghie în paraclisul unde a fost mutată.
   Au fost şi călugări care au cedat ispitei şi s-au împotrivit Maicii Domnului. Aşa a fost cazul unui diacon, care, nervos că nu a primit de mâncare, fiindcă a fost prins cu treburile de paraclisierie din biserică, s-a întors în biserică, unde, luând cuţitul cu care curăţa ceara, s-a apropiat de icoana Preasfintei şi Preablândei Fecioare, a lovit chipul Maicii, spunând: „Îţi slujesc de atâta timp, iar tu nu te îngrijeşti nici de hrana mea?“. Imediat a curs sânge, iar diaconul a fost cuprins de diavol. Doar la rugăciunile călugărilor, Maica Domnului l-a scăpat de diavol, însă greşeala nu i-a iertat-o. Abia după trei ani de pocăinţă în faţa icoanei sale, Maica s-a arătat stareţului spunându-i că l-a iertat, numai că mâna i se va usca, iar după moarte nu va mai putrezi niciodată. Această mână se păstrează până astăzi neagră şi neputrezită. Mai târziu, un preot, necrezând cele întâmplate, a venit să vadă această icoană a Maicii Domnului - „Înjunghiata“ (secolul al XIV-lea). Îndrăznind să pună mâna în locul rănii, imediat a curs sânge, căzând mort chiar în clipa aceea.

sursa: * Sursa: Monah Pimen VLAD, Sfântul Munte Athos - Grădina Maicii Domnului

luni, 7 aprilie 2014

Lingurita goala

                                                                                    
   Din minunile Ortodoxiei, va prezint mai jos inca o interesanta intamplare, din aceasta categorie: 

    Bătrânul Iacov Tsalikis (†1991) a spovedit cândva o bătrână şi i-a dat canon să nu se împărtăşească timp de trei ani.
- De ce nu te împărtăşeşti? a întrebat-o într-o zi preotul soţului ei.
- Mi-a dat canon părintele Iacov, a răspuns aceea şi i-a spus motivul.
- Nu te necăji, bunico. El este un călugăr neşcolit. Eu sunt educat şi îţi dezleg canonul. Să vii duminică să te împărtăşesc.
Pe când însă s-a apropiat bătrâna să se împărtăşească, a simţit linguriţa goală şi rece. Nu a simţit gustul Sfintei Euharistii.
Minunata întâmplare s-a repetat încă două duminici şi atunci femeia s-a dus speriată la părintele Iacov.
Copilul meu, i-a spus acela, canonul nu poate fi dezlegat. Trebuie să faci canonul pe care ţi l-am dat.
În 1987, părintele Iacov a spovedit o fată şi i-a interzis să se împărtăşească. Atunci fata s-a dus la un episcop care i-a dat voie să se împărtăşească. Însă când s-a dus să se împărtăşească, sfânta linguriţă era goală în gura ei. Aceasta s-a petrecut şi altădată şi atunci s-a speriat, i-a părut rău şi s-a dus iarăşi să se spovedească la părintele Iacov.
 
(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 108-109)
 
 

joi, 13 martie 2014

Efectele crucii,binecuvantarii si ale rugaciunii

  Nu multe au fost indoielile necredinciosilor cu privire la puterea rugaciunii, a efectelor ei sau a starii launtrice ce se poate dobandi de pe urma acesteia.In materialul ce urmeaza va prezint cu drag un articol cu privire la concluzi de pe urma experimentelor ce s-au facut in legatura cu acestea:
 
  Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogram ele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
 
 
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
prima imagine:fara rugaciune// a 2a imagine:creier rugandu-se

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

molecula apa sfintita
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

molecula apa nesfintita 
 
 
 
 
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor. ”, spune A.. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
(Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română, de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”)
[1] De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
[2] Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
(Sursa: episcopia-italiei.it)

sursa: www.doxologia.ro

vineri, 31 ianuarie 2014

Giulgiul- martorul Invierii



“O preţioasă comoară, Giulgiul din Torino ne arată, atît pentru a ne mişca inimile, cît şi pentru a ne mîngîia, imaginea trupului torturat şi lipsit de viaţă al lui Hristos”, spunea Papa Pius al XII-lea. Papa Ioan al XXIII-lea declara: “Digitus Dei est hic” (”Degetul lui Dumnezeu este aici”).
Mulţi sînt aceia care cred că Giulgiul din Torino este cu adevărat pînza în care a fost învelit şi înmormîntat Iisus Hristos imediat după ce a fost coborît de pe Cruce. Fără a-i declara autenticitatea, Papa Ioan Paul al II-lea a susţinut cu claritate valoarea Giulgiului. În 1980, Suveranul Pontif vorbea despre “Sfîntul Giulgiu, o splendidă relicvă a Patimilor şi Învierii”. Deşi numeroşi specialişti nu s-au pronunţat ferm că în pînza veche şi pătată ar fi fost învelit însuşi Mîntuitorul, ei au concluzionat totuşi că Giulgiul a înfăşurat un bărbat crucificat, care a fost încoronat cu spini, a fost împuns între coaste cu o suliţă şi a trăit în zona Palestinei, lîngă Ierusalim, în timpul lui Ponţiu Pilat.



Relicvă inestimabilă pentru creştinătate
Giulgiul se presupune a fi pînza folosită pentru înmormîntarea lui Iisus de către Iosif din Arimateea. Documentele arată că Giulgiul a fost expus de-a lungul timpului la Ierusalim, Edessa (anul 500) şi Constantinopol (1092). Regele Ludovic al VII-lea al Franţei s-a închinat Giulgiului la Constantinopol în 1147. În 1023, Robert de Clari, un cruciat francez, confirmă că Giulgiul s-ar găsi la Constantinopol. Conform mărturiei acestuia, Giulgiul, recuperat probabil în timpul unei cruciade, a ajuns mai apoi în Franţa, intrînd în posesia familiei De Charny. Prima expunere publică a Giulgiului a avut loc în 1357 şi se datorează canonicilor Catedralei din Lirey. În martie 1453, Margaret de Charny oferă Giulgiul Casei de Savoia, acesta fiind transferat în capela castelului Chambery la 11 iunie 1502. Giulgiul a supravieţuit unui incendiu din 1532 şi, deşi cutia de argint care îl conţinea a fost pe punctul de a se topi, doar colţurile îndoite au avut de suferit, peticele aplicate atunci putînd fi observate şi astăzi. Ulterior, Giulgiul a fost mutat în Catedrala din Torino în 1578, unde se află şi astăzi, păstrat în capela regală.
Specialiştii NASA au studiat Giulgiul
Adevăratul studiu ştiinţific asupra Giulgiului a început în 1898, cînd a fost fotografiat prima oară. La expunerea filmului, fotograful a descoperit că imaginea negativă este de fapt pozitivă şi invers. Cînd Giulgiul este observat cu ochiul liber, se poate vedea o siluetă galben-maronie a unui bărbat. Privind însă negativul alb-negru, se descoperă o imagine cu mult mai multe detalii. Descoperirea a produs un interes imens pentru Giulgiu. Însă doar în timpuri mai recente, asupra Giulgiului s-au efectuat examinări aprofundate, începînd din 1978, cînd s-au implicat şi specialişti de la NASA. Giulgiul din Torino este o pînză lungă de aproximativ 4,36 metri şi lată de 1,1 metri. După coborîrea de pe cruce se presupune că Iisus a fost aşezat pe o jumătate a Giulgiului, cealaltă jumătate fiind îndoită şi aşezată peste El. Giulgiul are imprimată imaginea unui bărbat de aproximativ 1,85 m, care a fost omorît brutal, prin crucificare. Urmele rănilor evidenţiate de petele de sînge corespund suferinţelor îndurate de Mîntuitor şi relatate în Evanghelii. Răni provocate de piroane apar la picior şi la încheieturile mîinilor. Spre deosebire de modul în care artiştii prezintă crucificarea, victima al cărei corp apare imprimat pe Giulgiu a fost pironită la încheieturile mîinilor, pentru a-i putea susţine greutatea pe cruce, nu aşa cum este reprezentat în multe icoane şi statui, cu rănile în podul palmelor.


Pînză de acum 2000 de ani
Confecţionarea pînzei era cunoscută de milenii în Galileea, un important centru de fabricare a ţesăturilor durabile. Un exemplu edificator îl dau pînzele egiptene în care erau înfăşurate mumiile şi care au rezistat peste 4.000 de ani. Deşi nu este o pînză ordinară, nu e nici una neobişnuită pentru perioada istorică în care a trăit Iisus, în special pentru zona Orientului Mijlociu. Mai mult, în pînza Giulgiului se găsesc fibre specifice bumbacului palestinian. Urmele de polen impregnat indică originea Giulgiului ca fiind undeva în Orientul Mijlociu. Oamenii de ştiinţă au descoperit în textura pînzei polen, spori şi pulberi caracteristice locurilor prin care se ştie că a trecut Giulgiul. În ţesătură s-a găsit polen de la plante tipice regiunilor deşertice din Valea Iordanului, adaptate să trăiască în soluri cu mare concentraţie de sare, aşa cum se găseşte în jurul Mării Moarte.
Iisus avea sînge grupa AB
Pe Giulgiu se mai regăseşte o rană în lateral, în locul în care soldatul l-a împuns pe Iisus pînă în inimă. Suliţa a trecut printre coasta a cincea şi a şasea, i-a străpuns inima provocînd curgerea sîngelui. Urmele de pe frunte şi de pe ceafă pot fi atribuite coroanei de spini, iar cele de pe spate şi de pe umeri se potrivesc cu dîrele lăsate de biciul folosit la flagelare. S-a concluzionat că bărbatul crucificat a fost bicuit cu brutalitate pe spate, de unde sîngele i-a curs din peste 120 de răni. Specialiştii au mai constatat că urmele de pe Giulgiu sînt de provenienţă umană şi anume din grupa AB. Profesorul Pierluigi Bollone, doctor în medicină la Universitatea din Torino, raporta în 1978 că sîngele este într-adevăr uman şi că aparţine grupei AB, descoperind în acesta şi fine particule de aloe şi mir.
Nu e vorba de o “icoană” pe pînză
În fibrele Giulgiului nu s-a găsit nici un pigment, vopsea sau colorant. Analiza cu raze X asupra fibrelor şi testele de chimie moleculară au exclus posibilitatea ca imaginea să fi fost pictată, fapt întărit mai apoi de studierea cu raze ultraviolete şi infraroşii. În plus, imaginea s-a dovedit rezistentă la decoloranţi şi la alţi agenţi chimici la care vopselele reacţionează în mod obişnuit. Fotografii realizate cu tehnici speciale au scos la iveală alte aspecte extraordinare. Au fost făcute studii prin fotografieri de mare calitate, ce au surprins şi cele mai mici detalii, rezultatele fiind apoi procesate pe computer. În 1979, preotul iezuit Francis Filas de la Universitatea Loyola din Chicago a observat pe pleoapa dreaptă a imaginii bărbatului de pe Giulgiu urme corespunzătoare simbolurilor de pe o monedă uzitată în anul 29 d.Hr., adică din vremea lui Pilat din Pont (26-36 d.Hr.). Evreii din antichitate foloseau monede pentru a menţine închise pleoapele celor decedaţi.
Giulgiul nu a fost pictat cu vopsea
Mult timp s-a crezut că Giulgiul ar fi de fapt capodopera unui artist medieval, această idee pornind mai ales de la neclarităţile datării cu carbon. Dar istoricii de artă, studiind problema au conchis că nici un pictor din acea vreme nu ar fi putut realiza Giulgiul, atît din punct de vedere al instrumentelor artistice, cît şi al cunoştinţelor. În primul rînd nici un artist medieval nu cunoştea detaliile crucificării, din moment ce această cruntă pedeapsă fusese interzisă de cca 400 de ani. Doar cîţiva artişti din perioada Barocului au surprins detaliul pironirii încheieturilor mîinilor, precum picturile lui Van Dyck reprezentînd crucificarea. Artiştii medievali nu aveau, de asemenea, temeinice cunoştinţe de anatomie, din moment ce disecarea corpurilor omeneşti era teoretic interzisă de Biserică în acea vreme.
Testele cu Carbon 14, irelevante
Controversele s-au “inflamat” odată cu obţinerea rezultatelor testelor de datare cu carbon, efectuate în 1998. Cardinalul Anastasi Ballestrero de Torino a supervizat tăierea de către microanalişti a unei mici bucăţi din Giulgiu, doar dintr-un colţ şi nu din zona centrală sau din zonele cu arsuri. Mostra a fost împărţită în trei, fiecare bucată fiind trimisă cîte unui laborator din Elveţia, Anglia şi SUA, pentru trei măsurători în paralel cu carbon 14. Datarea cu carbon măsoară cantitatea izotopului C 14, care este prezent în toate substanţele organice, inclusiv în inul din care a fost făcută pînza. Carbonul 14 se descompune, în timp, în materiale, cu o frecvenţă periodică, de aceea, cantitatea de carbon 14 rezidual poate da o măsură a vîrstei unui obiect. Rezultatele indicînd anii 1260-1390 d.Hr., perioada în care ar fi fost confecţionat Giulgiul, au produs o şi mai mare confuzie între specialişti. Americanul Henry Gove, doctor în fizică nucleară, declara atunci că “şansele sînt de unul la o mie de milioane de milioane” ca Giulgiul să fie din vremea lui Iisus, ironizîndu-şi confraţii convinşi de autenticitatea relicvei păstrate la Torino.
Mumiile, mai “tinere” la datarea cu carbon
Mai mulţi oameni de ştiinţă au obiectat împotriva afirmaţiilor făcute de aceste laboratoare. Rosalie David de la Muzeul Manchester, Marea Britanie, a efectuat autopsii asupra mumiilor egiptene şi s-a folosit de metoda carbonului pentru a afla vîrsta lor. Ea a afirmat că în unele cazuri metoda cu carbon a indicat o vîrstă mai mică, chiar cu o mie de ani, decît vîrsta dovedită arheologic. Aceste discrepanţe sînt puse pe seama unor surse de contaminare. Contaminarea Giulgiului ar fi putut altera exactitatea datării cu carbon. Expunerea ani în şir la funinginea lumînărilor şi la poluarea din Torino, udarea lui după incendiul prin care a trecut, acumularea de fragmente din frescele de pe tavan şi mulţi alţi factori au putut afecta Giulgiul astfel încît datarea să nu fie exactă. Mai mult, datarea s-a făcut pe o bucată luată dintr-un colţ al Giulgiului, mînuit de diverşi oameni de-a lungul secolelor.
Lucia GHEORGHIU
/monitorulexpres.ro/


Noi analize sugerează că Giulgiul de la Torino are o vechime de cel puţin 1.800 de ani
Un studiu recent, realizat de omul de stiinta francez Thierry Castex, a indicat faptul ca pe panza se afla urme de cuvinte in aramaica, inscriptionate cu litere evreiesti.
La randul sau, Barbara Frale, care este cercetatoare in cadrul Vaticanului, a declarat pentru Radio Vatican ca studiile sale au sugerat ca literele de pe giulgiu au fost scrise cu peste 1.800 de ani in urma. Ea a spus ca, in 1978, un profesor de latina din Milano a descoperit inscriptii in aramaica pe giulgiu. 10 ani mai tarziu, cercetatorii au descoperit caractere evreiesti despre care sustin ca formau expresia “Regele evreilor”.


E un lucru neobisnuit faptul că un trup omenesc a imprimat o imagine tridimensională pe o ţesătură
În ce fel corpul s-a impregnat în pînza de in fără a-i schimba structura? Ce a făcut să apară conturul misterios al întregului corp pe giulgiu?
Răspunsul îl poate da numai credinta, care spune că totul a fost posibil în momentul Învierii lui Iisus Hristos.
În mod obişnuit, nici un trup al vreunui om, viu sau mort, nu imprimă imagini pe ţesăturile cu care vine în contact. În mod neobişnuit, o minune comportă numeroase aspecte aflate dincolo de puterea de înţelegere a minţii omeneşti.

sursa: http://logos.md/2010/02/26/giulgiul-din-torino-martorul-invierii/

marți, 28 ianuarie 2014

Albinele si icoanele

   În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.
   De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.
    Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.










 Din nota introductivă a cărţii „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.
Traducere din limba greacă: Elena Dinu






sursa:  Blogul Sfântul Munte Athos : http://sfantulmunteathos.wordpress.com/?s=albinele+si+icoanele