Cu drag va prezint o mica parte a unui cuvant al Pr.Alexander Schmemann din cartea “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998, gasit pe www.cuvantul-ortodox.ro :
“Pentru multi, dacã nu pentru majoritatea crestinilor ortodocsi, Postul Pastelui constã dintr-un numãr limitat de reguli si prescriptii exterioare, predominant negative: abtinerea de la anumite mâncãruri, de la dans si alte distractii. Aceastã întelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare fatã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înteles, si anume cã Postul înseamnã si “altceva”- ceva fãrã de care toate aceste rânduieli îsi pierd în mare parte semnificatia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosfera”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare a mintii, a sufletului, care timp de sapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã existentã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligatii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãtile duhovnicesti, sã cunoascã tainica “sete si foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.
Aceastã “atmosfera” de post, aceastã “stare a mintii” este determinatã în mare parte de slujbe,de diferitele schimbari ce intervin în viata liturgica în aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind “rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimtim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã si comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simtim si sã exprimãm acea tristete stralucitoare care reprezintã adevãratul mesaj si dar al Postului.
Realizãm cã este imposibil sã trecem din starea normalã a vietii noastre plãsmuitã în întregime din agitatie, fugã si griji, în aceastã nouã stare fãrã a ne “linisti” mai întâi. Din aceastã cauzã, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe niste obligatii, cei care întotdeauna pun întrebãri despre minimul necesar (De câte ori trebuie sã mergem la bisericã? De câte ori trebuie sã ne rugãm?) niciodatã nu pot întelege adevãrata naturã a cultului care ne poartã în altã lume.
Oricat de noi sau diferite sunt conditiile in care traim astazi, oricat de reale sunt dificultatile si obstacolele ridicate de lumea noastra moderna, nici unul din acestea nu reprezinta un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul “imposibil”. Originile pierderii treptate a influentei Postului asupra vietii noastre sunt adanc inradacinate in noi. Reducerea constienta sau inconstienta a religiei la un nominalism si simbolism superficial este modul de a ocoli sau “deslusi” seriozitatea necesitatii religiei in viata noastra. Aceasta reducere, trebuie sa adaugam, este intr-un fel specifica Ortodoxiei. Crestinii apuseni, catolici sau protestanti, cand se confrunta cu ceea ce ei considera drept “imposibil”, mai degraba schimba religia insasi, o “adapteaza” unor noi conditii si astfel o fac “practicabila”.Foarte recent, de exemplu, am vazut cum Biserica Romano-Catolica, mai intai reduce postul la un minimum minimorum si apoi practic il elimina cu totul. Denuntam cu indignare indreptatita o astfel de “adaptare”, ca pe o tradare a traditiei crestine si ca pe o minimalizare a credintei crestine. Si intr-adevar, este spre indreptatirea si slava Ortodoxiei faptul ca ea nu se “adapteaza” si nu se compromite cu standardele scazute care nu fac crestinismul “usor”.
In publicatiile si buletinele bisericesti apar retete pentru “mancaruri delicioase de post” si o parohie ar putea chiar sa stranga ceva bani in plus cu scopul de a populariza “gustoasele mese de post“. Atat de multe sunt explicate simbolic in bisericile noastre, ca obiceiuri si traditii interesante, pline de culoare si amuzante, ca ceva ce nu se leaga prea mult de Dumnezeu si de noua viata in El ci de trecutul si obiceiurile stramosilor nostri, incat devine foarte dificil sa vezi in spatele acestui folclor religios imensa importanta a religiei. As vrea sa subliniez ca, in sine aceste nenumarate obiceiuri nu contin nimic rau. Cand acestea au aparut, simbolizau mijloacele si expresiile unei societati ce lua in serios religia, acestea nu erau simboluri, ci viata insasi. Ce s-a intamplat totusi, a fost faptul ca asa cum viata s-a schimbat in ansamblul ei si a devenit din ce in ce mai putin modelata de religie, tot asa cateva obiceiuri au supravietuit ca simboluri ale unui mod de viata care nu mai exista. Si ceea a supravietuit a fost ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de culoare, iar pe de alta parte, cel mai putin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca incetul cu incetul unii incep sa inteleaga religia insasi ca pe un sistem de simboluri si obiceiuri mai degraba, decat sa le inteleaga pe cele din urma ca pe o ispitire catre innoire duhovniceasca. Mai multa truda cheltuita pentru pregatirea mancarurilor de post sau a cosuletelor de Paste decat pentru postire si participare la realitatea spirituala a Pastelui. Aceasta inseamna ca atat timp cat obiceiurile si traditiile nu sunt legate din nou de viziunea general-religioasa asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atata timp cat simbolurile nu sunt luate in serios, Biserica va ramane rupta de viata si nu are putere asupra acesteia. In loc de a simboliza “bogata noastra mostenire” ar trebui sa purcedem la aducerea acesteia in viata noastra reala.
Apoi, sa luam Postul in serios inseamna sa-l consideram mai intai de toate la cel mai profund nivel posibil ca o intrebare duhovniceasca ce are nevoie de un raspuns, de o hotarare, de un plan, de un efort continuu. Din aceasta cauza, dupa cum stim, saptamanile destinate pregatirii pentru Post erau stabilite de Biserica. Aceasta este vremea raspunsului, a hotararii si a planului. Iar aici cel mai bun si mai usor drum este acela de a urma calauzirea Bisericii – prin meditatia asupra celor 5 teme evanghelice oferite noua in cele 5 Duminici ale perioadei de dinaintea Postului: aceea a dorintei (Zaheu), a smereniei (Vamesul si Fariseul), a intoarcerii din exil (Fiul risipitor), a judecatii (Infricosata Judecata) si a iertarii (Izgonirea lui Adam din Rai)."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu