Faceți căutări pe acest blog

Neasteptat vizualizarile blog-ului cresc vizibil! Patrunderea in sufletele voastre inseamna mult, dorinta fiind una singura : de a va aduce la cunostinta diverse lucruri ce poate intr-o zi va pot fi de folos, tocmai datorita acestei intentii limbajul folosit pe blog este unul cat mai simplu, astfel incat articolele sa poata fi pe intelesul oricui.
Multumiri ptr incurajari,propuneri si mesaje, zile cu pace sa aveti!!

joi, 21 mai 2015

Inaltarea Domnului si Sfintii Constantin si Elena

  Înălţarea Domnului, sărbătorită la 40 de zile după Paşti, este prăznuită anul acesta odată cu Sfinţii Constantin şi Elena.

   Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt la ei, prevestind astfel Rusaliile, când Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor, înzestrându-i cu cunoaşterea limbilor străine, pentru a propovădui cuvântul Domnului.

  Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor.




Ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este serbată tot pe 21 mai .
  Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători "Epoca de aur", în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic.Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Sfânta Elena, însoţită de Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.
  În decursul domniei sale, Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului, după ce, în anul 312, a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi apologetul Lactanţiu descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. Astfel, el a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe seama acestui eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină. În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit "religio licita", adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. 
  Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale din Bucureşti. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Șerban Basarab (1654 - 1658), aceasta a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.
  Catedrala Patriarhală isi serbează, astazi, hramul istoric şi ziua când Preafericitul Teoctist a primit în dar părticele din moaştele Sfinţilor Impăraţi.
Inaltarea Domnului este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!". 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu