Faceți căutări pe acest blog

Neasteptat vizualizarile blog-ului cresc vizibil! Patrunderea in sufletele voastre inseamna mult, dorinta fiind una singura : de a va aduce la cunostinta diverse lucruri ce poate intr-o zi va pot fi de folos, tocmai datorita acestei intentii limbajul folosit pe blog este unul cat mai simplu, astfel incat articolele sa poata fi pe intelesul oricui.
Multumiri ptr incurajari,propuneri si mesaje, zile cu pace sa aveti!!

miercuri, 11 martie 2015

Tamaia

  Tămâia (probabil din lat. Thymanea) este rășina  unor specii de arbuști din specia Boswellia din India și Arabia de sud (Oman), care - prin încălzire - emană un miros plăcut de balsam. Se obține prin crestare (tăietură) din scoarța arbuștilor și solidificare sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Prin ardere, produce un fum cu miros pătrunzător, fiind folosită în ceremonii religioase.


   Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creştinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului.
   In cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Efeseni 5, 2), iar la 2Corinteni 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă".
  Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii găsim menţiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacov şi în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu şi în liturghiile Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, unde avem şi formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.



       Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de veneraţie şi respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi rugăciunea tămâierii. Precum am spus mai sus, ea este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalţă spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute şi năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsa 5, 8). Acelaşi înţeles îl au şi cuvintele Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuinţează cădelniţa (căţuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.
Rugaciunea tamaierii:
"Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu