Faceți căutări pe acest blog

Neasteptat vizualizarile blog-ului cresc vizibil! Patrunderea in sufletele voastre inseamna mult, dorinta fiind una singura : de a va aduce la cunostinta diverse lucruri ce poate intr-o zi va pot fi de folos, tocmai datorita acestei intentii limbajul folosit pe blog este unul cat mai simplu, astfel incat articolele sa poata fi pe intelesul oricui.
Multumiri ptr incurajari,propuneri si mesaje, zile cu pace sa aveti!!

luni, 30 decembrie 2013

Sfantul Serafim de Sarov

   Sfântul Serafim de Sarov (n.19 iulie 1759-d. 2 ianuarie 1833) este unul din cei mai cunoscuți monahi și mistici ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
  Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759 dintr-o familie de negustori. A început viata monahală în manastirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah când avea 27 de ani și, curând dupa aceea, hirotonit diacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot și a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo.Cu trecerea timpului, primeste binnecuvântare pentru a începe o viata de pustnic în padurea ce inconjoară Sarovul.
   Trăia într-o cabană mică, dăruindu-se în întregime rugăciunii, postului și citirii Scripturii și a scrierilor Sfinților Părinți.Dormea foarte puţin şi în poziţii care să nu-i permită să doarmă prea mult: aşezat cu genunchii la piept şi rezemat de perete, în genunchi şi sprijinit pe coate, ghemuit pe buşteni şi pe saci cu pietre.
  Avea întreaga atenţie şi întreaga sa fiinţă îndreptate fără încetare către înalt, către Dumnezeu. Uneori era atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă ori să audă nimic în jurul lui. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povețe.
  Dupa un timp acesta a refuzat sa mai primeasca vizitatori si prin rugăciunile sale, a cerut un semn de la Dumnezeu, prin care să-i arate dacă această singurătate este în acord cu voinţa Sa. Atunci cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii învecinaţi, blocând orice acces.Îl mai vizitau doar păsările şi animalele sălbatice. Acestea veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca el să-şi termine rugăciunea, după care le hrănea.


   Insa in data de 25 noiembrie 1825 Maica Domnului i-a apărut într-un vis, împreună cu Sfântul Clement şi Sfântul Petru, şi i-a permis să renunţe la retragere, îndemnându-l să-i primească pe toţi cei care-l căutau, ajungand sa primeasca zilnic chiar mii de oameni.
  El vedea ceea ce oamenii nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără să le deschidă şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care avea nevoie. Îşi construise singur sicriul cu mult timp înainte de a muri şi îl avea tot timpul în chilia lui.
În data de 2 ianuarie 1833 părintele Pavel, ajutorul Sfântului Serafim, în drum spre slujba de dimineaţă, a simţit miros de fum venind din chilia acestuia. Când acesta a deschis uşa a văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar Sfântul Serafim era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept,murise în timpul rugăciunii.
   Moaştele Sfântului Serafim se află în prezent la Diveevo.

Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

           



 

 
                        





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu