Forma actuală a icoanei Nașterii Domnului (cu foarte puține variații), datează din secolul al XV-lea, deși se bazează pe surse mult mai vechi, ca profețiile Vechiului Testament, relatările din Noul Testament și din Protoevanghelia lui Iacov.
Pentru a înțelege simbolistica din icoana Nașterii Mântuitorului, trebuie să o analizăm în etape, deoarece icoana este împărțită în trei registre, care la rândul lor sunt împărțite în trei părți astfel:
1. Registrul superior care simbolizează lumea cerească:
- Stânga - Îngerii care slăvesc pe Dumnezeu;
- Centru - Steaua cu raza călăuzitoare și muntele cu stâncile lui aspre;
- Dreapta - îngerul care vestește păstorilor Nașterea Domnului;
- Stânga - magii care aduc daruri Pruncului;
- Centru - Pruncul Hristos, Maica Domnului, peștera, ieslea, boul și asinul;
- Dreapta - păstorii;
- Stânga - Dreptul Iosif șezând îngândurat;
- Centru - diavolul deghizat într-un păstor;
- Dreapta - moașele Salomeea și Zelemi spălând Pruncul;
În primul registru (registrul superior) este zugrăvită bolta cerească din care răsare o singură rază, descoperindu-ne că Dumnezeu este Unul. Privind mai jos, observăm că raza de lumină se desparte în trei, simbol al participării întregii Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) la mântuirea omului. Steaua este trimisă de Dumnezeu să le vestească magilor nașterea Împăratului Ceresc și să-i călăuzească spre smeritul „palat”.
Îngerii din partea stângă sunt reprezentați în lucrarea lor de doxologie, fiind îndreptați spre raza de lumină și lăudând pe Dumnezeu, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc. 2, 14). Putem afirma fără să greșim, că acestă cântare împreună cu cea a păstorilor din registrul al doilea este primul colind al istoriei.
Îngerul din partea dreaptă este reprezentat în cea de-a doua lucrare, de vestire, fiind aplecat spre păstori și vestindu-le acestora nașterea Împăratului lui Israel.
Muntele cu stâncile lui aspre simbolizează lumea de după căderea în păcat a protopărinților și a tuturor urmașilor lor. Muntele este alcătuit din stânci ascuțite, care sunt zugrăvite sub forma unor trepte ce par a se uni cu cerul, indicând atât mișcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât și urcarea omului la Dumnezeu, ambele posibile odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu.
În cel de-al doilea registru, (centrul icoanei), este zugrăvită Maica Domnului, întinsă pe o hlamidă purpurie - culoarea imperială bizantină ce simbolizează faptul că este Împărăteasa Cerurilor. Sfântului Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare: „Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare”.
Maica Domnului este reprezentată mai mare decât celelalte persoane (supradimensionată), pe jumătate ridicată și ținând mâna dreapta în jurul gâtului, ca și cum ar încerca să înăbușe un suspin. Expresia de pe chipul Ei, ne arată că anticipează suferințele pe care le va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce pentru mântuirea lumii.
Veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este roșu la exterior, iar haina de pe dedesubt este albastră. Culoarea roșie simbolizează slava și domnia, iar cea albastră cerurile, ceea ce înseamnă că este înveșmântată în slava nemuritoare în ceruri, Ea, cea oarecând pătimitoare și roabă a Domnului pe pământ. Peste veșmântul exterior, Născătoarea de Dumnezeu are reprezentate trei stele, așezate pe umeri și pe cap, ce simbolizează pururea fecioria Maicii Domnului (dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos). Mama nu își privește Pruncul, ci mai degrabă se uită spre Iosif văzându-i uluirea pentru această naștere minunată.
Pruncul Hristos este așezat în iesle, care are aspectul unui mormânt. Scutecele în care este înfășat (cu brațele încrucișate pe piept în chipul Crucii) au forma unor fâșii albe înguste asemenea giulgiului de înmormântare. Albul simbolizează faptul că Pruncul, Dumnezeu fiind, este fără de păcat.
Ieslea se află în peștera întunecoasă, care prefigurează mormântul Domnului, dar și Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Peştera şi ieslea sunt dovezi ale profundei smerenii a Mântuitorului Hristos.
De asemenea, în peşteră, lângă iesle se află un bou şi un asin, detalii nemenţionate în Evanghelie, dar apar în fiecare icoană a Naşterii; scena e inclusă pentru a arăta îndeplinirea cuvintelor profetului Isaia, „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3). În unele icoane ruseşti apare un cal în locul obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia.
În unele icoane, magii sunt reprezentați pe cai urmărind steaua, iar în altele aducând Pruncului daruri: aur - ca pentru un Împărat (a cărui Împărăție nu va avea sfârșit), smirnă - ca pentru unul ce trece prin moarte și aduce Înviere; tămâie - ca pentru Marele Arhiereu. Smirna și tămâia împreună cu alte mirodenii erau folosite în ritualul de înmormântare. Hristos, Arhiereu Veșnic se aduce pe Sine Însuși Jertfă, biruind păcatul și odată cu el - moartea, care este consecința păcatului. Sfântul Evanghelist Matei este singurul care menționează prezența magilor, dar nu ne consemnează numele sau numărul lor. Numărul tradițional de trei, este pus în legătură cu cele trei daruri care sunt oferite. În icoană, ei sunt reprezentați ca bărbați cu vârste diferite: unul tânăr, altul matur și celălalt bătrân. Aceasta semnifică faptul că Revelația este dată tuturor oamenilor, indiferent de vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului duhovnicesc și al puterii de înțelegere a tainelor dumnezeiești. Ei au străbătut o cale lungă spre cunoașterea Dumnezeului celui Adevărat.
Păstorii sunt zugrăviți ascultând mesajul îngerului, iar unul dintre ei cântă din fluier de bucurie. Păstorii sunt primii care primesc vestea Întrupării lui Dumnezeu, fiind și primii care I se închină și cred în El.
În registrul inferior ne sunt zugrăvite două scene: scena spălării Pruncului de către moașe și scena petrecută între Iosif și ispititorul diavol.
Bătrânul Iosif este reprezentat în colțul din stânga-jos, așezat și foarte îngândurat. Această tulburare pricinuită de Nașterea lui Iisus ne este zugrăvită în Condacul al IV-lea din Acatistul Bunei Vestiri: „Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat [...], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a zis: Aliluia."
Diavolul (sub înfățișarea unui păstor), văzându-i credința îndoielnică, vine și-l ispitește zicând că o fecioară nu poate naște - lucru contrar legilor firii. „Aşa cum acest toiag (reprezentat îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri) nu va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară nu poate să nască" (și deodată toiagul a înflorit). Această scenă ne este prezentată în Evanghelia apocrifă a lui Iacov. Iosif este reprezentat cu aureolă, deoarece este socotit în rând cu drepții lui Dumnezeu.
Scena spălării lui Iisus prezentată în colțul din dreapta-jos ne este relatată în Evangheliile apocrife ale lui Iacov și Matei, unde se vorbește despre două femei - Salomeea și Zelemi – chemate de Iosif pentru a o asista la naștere pe Fecioara Maria. Moașele nu au fost menționate în Evangheliile canonice deoarece prezența lor este de prisos: Maica Domnului a născut suprafiresc, fără dureri, iar pruncul era cu totul curat și nu avea nevoie de spălare. Iisus Hristos S-a supus obiceiurilor și deprinderilor omenești, S-a supus tăierii împrejur și botezului, deși El nu a avut nevoie.
Cele mai vechi reprezentări ale Nașterii lui Hristos datează din secolele IV și VI (în Catacombele Sfântului Sebastian din Roma - secolul IV; un sarcofag de la Muzeul Lateran; îmbrăcămintea Evangheliei din Milano - secolul VI). Iconografia Nașterii Domnului s-a dezvoltat în secolul al VII-lea.
Bibliografie: Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, București, 2005
sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-nasterii-domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu