Psalmii pentru sanatate

   S-a dezbatut mult si pe larg tema credintei in ceea ce priveste insanatosirea oamenilor atat psihic cat si fizic.Nu putine sunt cazurile cand tratamentele impreuna cu rugaciunea au dat roade extraordinare.
Psalmii nu sunt deloc neimportanti in restabilirea sanatatii noastre.Sa nu uitam nici ca boala trupului poata fi urmarea bolii sufletesti, o pedeapsa pedagogica a lui Dumnezeu si ca oricum este spre mantuirea noastra.

   Din cei 150 de Psalmi, sunt alesi 10 ca prioritari în împrospătarea forţelor şi refacerea sănătăţii. Acestia sunt împărţiti în patru categorii:

1. Psalmi care se citesc în caz de boală, poticnire, stres, depresie anagapică, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;
3. Psalmii penitenţei, sau ai purificării
4. Psalmii perfecţiunii, pentru cei care, după însănătoşire, caută iluminarea.

I. Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102

Psalmul 22 (în unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) începe cu versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi" („Domnul este păstorul meu"). Se citeşte pentru orice fel de „poticnire" maladivă, psihică sau somatică.Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte „valea umbrei morţii" stimulând resursele vieţii, neutralizând potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat...": lovirea este resimţită ca operaţie psihică de întărire.Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrana, apa), continuând cu cea energetică („... Sufletul meu l-a întors") şi terminând cu cea pontificală(„ca să locuiesc în casa Domnului..."). Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea cu realitatea Duhului.
Psalmul 102 (103) care începe cu „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul...". Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mental — condiţia restabilirii sănătăpi. Pacientul e întărit în redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al regenerării, al întineririi.

II. Psalmii profilactici: 6 şi 38

Psalmul 6, care începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi...". Este un Psalm care evidenţiază relaţia între păcat şi boală. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lasă păcatul să se încuibeze până ajunge boală, ci-l stopează.Trebuie spus că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de Ia păcat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc, legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea şi boala — nu întru pedeapsă, însă, ci întru restabilirea legii.
Psalmul 38 (39) care începe cu „Zis-am: Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea..." („Zis-am;Voi veghea asupra căilor mele..."). Este un Psalm care ne îndeamnă la luarea de cunoştinţă a condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens în acest univers...

III. Psalmii penitentei sau ai purificării: 21, 31, 50,141

Psalmul 21 (22), care începe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit ?" („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit...") Ştim că lisus, pe cruce, făcea rugăciunea Sa, rostind chiar acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani ?" (Mat. 27: 46). Nu-i vorba, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenţă pentru neamul omenesc. lisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment EI îi împlineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „... Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele (...) şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi". Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizăm penitenţa lui Hristos însuşi.
Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug..." („Ferice de cel cu ftrădelegea iertată şi de cel cu păcaml acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteşte greşala")Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însă întrebarea: există oare greşeli care nu sunt „socotite"? Greşeli pentru care nu plăteşti prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea?
Răspunsul, (afirmativ),
Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mila Ta (...) întoarce faţa Ta de la păcatele mele...". Este cel mai important Psalm al penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a acestui psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultima şansă a purificării.
Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat." („Cu glasul meu strig către Domnul...") Este Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi spre transformarea singurătăţii în şansă.

IV. Psalmii desăvârşirii: 45 şi 119.
Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară."(„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru...") Este un Psalm al practicii spirituale. Adevărata sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească.
Psalmul 118 (119). „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului." („Ferice de cei fără prihană în calea lor..."). Psalmul acesta îi „încununează" pe toţi ceilalţi. Este un tratat de medicină, de înţelepciune, de mistică. El reaminteşte secretul restaurării omului: interiorizarea Legii revelate; şi cauza bolilor: încălcarea legilor universale. Cele mai importante legi universale pe care le încalcă omul sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte: agresivitate, egoism, mândrie, furie, vanitate, osândirea aproapelui şi neputinţa iertării.stemul,