Datorita numarului mare de romani ortodocsi de pretutindeni, Biserica Ortodoxa Romana, are infiintate Episcopii in numeroase locuri ale lumii cu scopul pastrarii identitatii noastre religioase.
Printre acestea se numara Episcopia vecina tarii noastre, Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, sub conducerea Preasfintitului Parinte Episcop Siluan Manuila.
Infiintarea acestei Episcopii s-a produs astfel:
"Prezenţa
românilor pe teritoriul Ungariei de astăzi urcă de-a lungul istoriei
până în primul mileniu creştin, după cum menţionează cronicarul Anonimus
în scrierea sa. Potrivit acesteia, românii sunt prezenţi în Câmpia
Panoniei la venirea ungurilor, în anul 896.[1]
Anonimus îi menţionează pe români atât în Câmpia dintre Dunăre şi Tisa,
adică în plin teritoriu maghiar actual, cât şi în teritoriul care se
întinde de la Tisa spre răsărit, până în mijlocul Munţilor Bihorului şi
dincolo de ei, în spaţiul care se va numi din acest motiv Transilvania.
În Gesta Hungarorum, Anonimus afirmă cu toată claritatea că la venirea
ungurilor pe Câmpia Dunării şi a Tisei şi în încercărilor lor de a intra
în Munţii Crişanei şi mai târziu în cei ai Ardealului i-au găsit acolo
pe băştinaşii români, fiind obligaţi să se lupte cu românii şi cu
voievozii lor de multe ori, în diferite locuri şi ocazii. Cu alte
cuvinte, cronicarul maghiar recunoaşte că românii sunt autohtoni în
aceste ţinuturi, iar ungurii venetici. Deci nici Câmpia Panoniei şi nici
Ardealul nu erau goale sau res nullius, ci erau locuite de români şi în
mai mică măsură de populaţii slave.[2]
Deşi
există câteva documente ce atestă prezenţa românilor ortodocşi pe
teritoriul Ungariei de astăzi, începând cu secolele VIII-IX, totuşi
lipsa de documente în general şi faptul că de-a lungul vremii românii
din aceste părţi au fost în marea lor majoritate iobagi, face ca istoria
românilor din Ungaria să înregistreze multe lacune şi să nu poată fi
stabilită cu exactitate.[3]
Pe
lângă prezenţa românească atestată documentar în secolele anterioare,
mai consemnăm o stabilire masivă a altor români, la începutul secolului
al XV-lea.[4]
Despre
românii care trăiau în timpul stăpânirii turceşti, în părţile de
răsărit ale Ungariei, unde până astăzi se află majoritatea comunităţilor
româneşti ortodoxe, ne vorbeşte şi călătorul turc Evlia Celebi, care
scria, în anul 1666, că în cetatea Giulei a găsit mulţi români şi unguri
care vorbeau româneşte şi ungureşte.[5]
Cu toate că despre o viaţă bisericească organizată a românilor din
Ungaria putem vorbi în adevăratul sens al cuvântului doar spre sfârşitul
secolului al XVII-lea, ea trebuie să fi existat şi înaintea acestei
date, după cum o atestă şi titulatura Mitropolitului Sofronie, care îşi
avea reşedinţa la Mânăstirea Hodoş-Bodrog de lânga Arad şi care în anul
1651 purta titlul de: Mitropolitul cetăţilor Lipova şi Giula.[6]
O
dovadă concludentă a prezenţei româneşti organizate din punct de vedere
bisericesc, la începutul secolului al XVIII-lea, o constituie şi
bisericile de lemn din comunităţile bisericeşti de la acea vreme, care
au continuat să supravieţuiască până astăzi sub formă de parohii,
biserici care au fost reconstruite ulterior din material mai durabil. Cu
excepţia bisericii din comuna Otlaca Pustă, ctitoria credinciosului
Ştefan Rusu, bisericile din celelalte parohii, au fost ridicate în
special prin jertfelnicia credincioşilor.
Parohiile
ortodoxe române din Ungaria, din clipa întemeierii lor, erau
subordonate autorităţilor bisericeşti ortodoxe române, adică
mitropoliţilor sau episcopilor care aveau jurisdicţie asupra zonei în
care se găseau acestea.
Odată
cu înfiinţarea Episcopiei Aradului (în secolul al XVIII-lea), românii
din Ungaria devin dependenţi canonic şi administrativ de aceasta.
În
secolele XVIII-XIX, la românii din Ungaria se consemnează existenţa a
17 comunităţi bisericeşti, care au fost cuprinse şi ele în Mitropolia
Ardealului, reînfiinţată şi organizată de catre vrednicul Mitropolit
Andrei Şaguna. Dintre aceste parohii, următoarele 9 au aparţinut de
Episcopia Aradului, în felul următor: Bătania şi Cenadul-Unguresc făceau
parte din Protopopiatul Arad; Bichişul, Bichişciaba (cu filia Ciorvaş),
Chithighazul, Otlaca-Pustă, Giula Mare (Giula Maghiară, sau parohia din
Oraşul Mare Românesc) şi Giula Mică (Giula Germană, sau parohia din
Oraşul Mic Românesc) erau în Protopopiatul Chişineu-Criş. De
Consistoriul Eparhial al Oradiei, prin Protopopiatul Oradiei, au
aparţinut: Apateul, Darvaşul, Jaca, Peterdul, Săcalul şi Vecherdul, iar
Micherechiul şi Crâstorul au făcut parte din Protopopiatul Tinca din
aceeaşi eparhie.
Această
situaţie s-a menţinut până în anul 1920, când datorită retrasării
graniţei dintre Ungaria şi România, mulţi preoţi ortodocşi români au
părăsit parohiile lor şi au trecut în România, rămânând în parohiile
româneşti din Ungaria doar patru preoţi: Protosinghelul Ghenadie
Bogoievici la Budapesta, Petru Biberea la Giula Mică (sau Giula II),
Vasile Beleş la Chitighaz şi Simion Cornea la Bătania.[7]
În
aceste parohii meţionate mai sus, în a II-a jumătate a secolului al
XX-lea au fost cuprinşi un număr de aproximativ de 25.000 de români,
care se găseau aşezaţi, în marea lor majoritate, în diferite localităţi,
în regiunea de la Mureş şi până la Crişul Repede, de-a lungul
frontierei actuale cu România.
Încercând
să oprească risipirea comunităţilor româneşti, Consistoriul Ortodox
Român din Oradea i-a încredinţat Protosinghelului Ghenadie Bogoievici,
Parohul din Budapesta, prin adresa cu nr. 1636 din 1920, conducerea
duhovnicească a parohiilor româneşti din Ungaria, această încredinţare
fiind întărită mai târziu şi de Episcopia Aradului. Guvernul
maghiar a creat în parelel un comisariat regal condus de prelatul
greco-catolic Iosif Siegescu, care să reprezinte interesele românilor
din Ungaria. Protosinghelul Bogoievici îi prezenta acestuia problemele
bisericeşti ale comunităţii româneşti, iar Siegescu, la rândul său, le
prezenta sub formă de raport Guvernului maghiar, stârnind astfel
nemulţumirea puţinilor preoţi români rămaşi în Ungaria, ale căror
plângeri nu erau ascultate.
În
faţa presiunii permanente asupra comunităţii româneşti se simte nevoia
organizării parohiilor româneşti într-o singură organizaţie, în acest
sens existând mai multe încercări, fără rezultat însă: Adunarea de la
Bichişciaba din 11 octombrie 1927, Colegiul preoţilor ortodocşi români
din Ungaria din 29 iulie 1929, Adunarea Protoprezbiterială din Chitighaz
din 29 februarie 1932.
În
data de 24 iunie 1934 a avut loc la Giula Sinodul Protoprezbiterial al
Românilor Ortodocşi din Ungaria, care s-a transformat în Congresul
Naţional al Românilor Ortodocşi din Ungaria şi a hotărât înfiinţarea
protopopiatelor Giula, Chitighaz, Micherechi şi Budapesta. De asemenea,
Sinodul a hotărât că este absolut necesară înfiinţarea unei Eparhii,
pentru apărarea şi perpetuarea identităţii spirituale româneşti.[8]
Pe
15 mai 1936, la Giula a fost convocată şedinţa Colegiului protopopesc,
la care s-a hotărât convocarea Sinodului Eparhial, pe data de 20 august
1936, pentru înfiinţarea Consistoriului Eparhial. Însă din cauza
opoziţiei regimului politic hortyst, Eparhia nu a putut fi constituită.
Guvernul maghiar a propus Patriarhiei Ecumenice un plan de organizare a
vieţii bisericeşti ce presupunea înfiinţarea unei mitropolii cu două
episcopii sufragane. Patriarhia Ecumenică ar fi trebuit să organizeze 3
episcopii în Ungaria: una pentru români, una pentru sârbi şi una pentru
greci, cu sediul la Budapesta. Primii doi episcopi urmau să fie aleşi de
comunităţile lor, iar mitropolitul era numit de Constantinopol. Între
19-20 aprilie 1936, delegaţia trimisă la Bucureşti de către Patriarhul
Ecumenic Veniamin I a purtat negocieri cu Patriarhia Română, la care s-a
stabilit ca grecii din Ungaria, ce aveau 6 parohii şi 2 filii, să aibă o
episcopie cu reşedinţa la Budapesta, cu dependenţă canonică de
Constantinopol, românii să aibă un episcop la Giula, care se va conduce
după Statutul organic şi sârbii să aibă de asemenea episcopie proprie,
dar această ideea nu a fost pusă în practică.[9]
După
anul 1940, anul ataşării Ardealului de Nord la Ungaria, a început o
acţiune concentrată de maghiarizare a românilor, înfiinţându-se,
printr-un decret publicat abia la 12 aprilie 1942, Biserica Ortodoxă
Maghiară, organism hibrid, menit să rupă unitatea comunităţilor
româneşti. În toamna anului 1940, după ce 7 preoţi şi mai mulţi
credincioşi din diferite parohii au fost internaţi în lagăre de
concentrare, autorităţile au silit preoţii români de curând eliberaţi
ca, împreună cu rutenii, să adere la Biserica Ortodoxă Maghiară şi să se
declare maghiari. În urma acestor presiuni, în afara comunităţilor din
Bătania cu preotul Ioan Magdu, Cenadului cu preotul Mladen Luţai şi
Budapestei cu preotul Toma Ungureanu, celelalte parohii au fost
integrate nou-createi structuri, redevenind însă române până în anul
1946. Pentru scurt timp a fost înfiinţată şi Facultatea de teologie
ortodoxă maghiară care avea menirea de a pregăti preoţi pentru Biserica
Maghiară, dar care s-a închis pentru totdeauna în 1944.[10]
Această
perioadă de mare suferinţă pentru românii ortodocşi din Ungaria s-a
încheiat după sfârşitul celui de-al II-lea război mondial, atunci când
parohiile ortodoxe române din Ungaria au rupt legătura cu Biserica
Ortodoxă Maghiară, revenind până în 1946 la Biserica Mamă. Astfel, după
aproximativ 20 de ani de tergiversări a putut fi pusă din nou problema
înfiinţării unei Eparhii Ortodoxe pentru românii din Ungaria. Comisia de
Iniţiativă întrunită în 15 ianuarie 1946 a procedat la alegerea
deputaţilor pentru Congresul Naţional Bisericesc, organul ce avea
competenţa înfiinţării Consiliului Eparhial.
Cu
consimţământul IPS Mitropolit Nicolae Bălan al Ardealului şi PS Nicolae
Popoviciu al Oradiei, PS Andrei Magieru al Aradului a fost mandatat, în
calitate de comisar consistoral, ca în data de 27 martie 1946 să fie
convocat Congresul Naţional Bisericesc în oraşul Giula, având ca
preşedinte pe protopopul Dumitru Sabău, la care au luat parte 9 deputaţi
clerici şi 13 mireni. Astfel, Congresul a hotărât înfiinţarea Eparhiei
Ortodoxe Române din Ungaria cu sediul la Giula, care să înglobeze toate
comunităţile ortodoxe româneşti din Ungaria. Autorităţile maghiare, după
ce au încercat din nou să revină la ideea unei Biserici Ortodoxe
Maghiare unice, chiar sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, (în urma
refuzului acesteia din urmă) au fost nevoite să recunoască Eparhia
Ortodoxă Română din Giula, care funcţiona efectiv sub jurisdicţia
Patriarhiei Române din data de 27 martie 1946.[11]
În
fruntea Eparhiei a fost ales, în calitate de Vicar al Episcopiei, Pr.
Dr. Petru Mândruţău şi tot în aceeaşi şedinţă au fost aleşi şi membrii
Consistoriului Eparhial. Părintele Mândruţău a păstorit Vicariatul până
în anul 1976, când, după 30 de ani de activitate, s-a retras, continuând
să slujească în parohia din Budapesta. I-a urmat Părintele Ic. Stavr.
Dr. Teodor Misaroş, care a fost instalat în Catedrala Episcopală din
Giula la data de 21 noiembrie 1976, de către Înaltpreasfinţitul
Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului. În urma plecării la Domnul a
Părintelui Misaroş, a urmat la conducerea Vicariatului Pr. Ic. Stavr.
Pavel Ardelean, instalat la 26 august 1984 de către Preasfinţitul
Părinte Episcop Vasile Coman al Oradiei.
În
toată perioada funcţionării Vicariatului, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a desemnat un ierarh, membru al Sfântului Sinod, ca
locum-tenens pentru administrarea Vicariatului. Astfel, această funcţie a
revenit Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, între 1962-1973, în
timpul arhipăstoririi Sale ca Episcop al Aradului, Preasfinţitului
Visarion Aştileanu al Aradului, Preasfinţiţilor Vasile Coman şi Ioan
Mihălţan ai Oradiei şi Preasfinţitului Timotei al Aradului.
După
anul 1989, anul unor schimbări profunde în întreaga Europă, se poate
vorbi de o nouă etapă în istoricul Eparhiei româneşti din Ungaria.
În
anul 1993 a fost aprobat un nou Statut de organizare şi funcţionare al
Vicariatului, care avea ca episcop locum-tenens pe Preasfinţitul Timotei
Seviciu, Episcopul Aradului.
Funcţionarea
până în anul 1997 a acestei structuri bisericeşti ca Vicariat, fără
prezenţa unui ierarh, trebuia reglementată canonic şi astfel, Sfântul
Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa sa de lucru din 13-14 februarie
1997, la dorinţa preoţilor şi credincioşilor români din Ungaria, a
reactualizat şi pus în aplicare hotărârile sinodale din 1950 şi 1953, ca
răspuns la hotărârea Congresului Naţional de la Giula, din 27 martie
1946, privitoare la înfiinţarea Episcopiei, căreia să i se asigure
conducere ierarhică directă.
Un
moment foarte important al vieţii bisericeşti din Eparhia de la Giula
l-a reprezentat definitivarea în anul 1998 a Statutului de organizare şi
funcţionare al Eparhiei, adoptat într-o formă iniţială în şedinţa
Adunării Eparhiale din 10 iunie 1998, pentru ca – în urma amendamentelor
aduse de către Sfântul Sinod – Adunarea Eparhială de la Giula să-şi
însuşească Statutul cu aceste amendamente, în şedinţa sa din data de 11
decembrie 1998.
Un
alt moment important în organizarea vieţii bisericeşti din cadrul
Eparhiei de la Giula l-a constituit alegerea unui ierarh titular.
Astfel,
în aceeaşi şedinţă din 11 decembrie 1998, desfăşurată sub preşedinţia
Preasfinţitului Timotei al Aradului, după ce membrii Adunării Eparhiale
au fost înştiinţaţi despre aprobarea de către Sfântul Sinod a Statutului
acestei Episcopii, inclusiv a amendamentelor care vizau contextul
specific în care aceasta urma să îşi desfăşoare activitatea, unii dintre
membri au solicitat transformarea Adunării Eparhiale în Colegiu
Electoral, în vederea alegerii ierarhului titular, fără ca aceasta să
aibă loc la data respectivă. Cu
această ocazie s-a propus o listă de candidaţi, care urma să fie
analizată şi aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române.
În
şedinţa sa din decembrie 1998, Sfântul Sinod al Bisericii noastre,
luând act de desfăşurarea lucrărilor Adunării Eparhiale de la Giula, din
data de 11 decembrie 1998, în cadrul cărora a fost însuşit Statutul
Eparhiei (cu amendamentele aduse de Sfântul Sinod), a hotărât să se
comunice PS Episcop Timotei al Aradului acordul Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române pentru nominalizarea următorilor candidaţi
pentru alegerea ierarhului titular al Episcopiei Ortodoxe Române de la
Giula-Ungaria: P.Cuv. Protos. Sofronie
Drincec, P.Cuv. Daniel Stoenescu şi P.Cuv. Nestor Iovan. S-a mai
hotărât să se încredinţeze PS Episcop Timotei al Aradului mandatul de a
convoca, în cel mai scurt timp posibil, Adunarea Eparhială care să se
transforme în Colegiu Electoral, în vederea alegerii viitorului Episcop
de la Giula.
La
şedinţa Colegiului Electoral din data de 30 ianuarie 1999, a fost ales
ca Episcop al acestei Eparhii Preasfinţitul Părinte Sofronie Drincec,
fiind confirmat în această treaptă în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod
al BOR din 4 februarie 1999.
În
seara zilei de 20 februarie s-a săvârşit anunţarea şi chemarea
Ipopsifiului la treapta arhieriei, în prezenţa Preasfinţitului Episcop
Dr. Ioan Mihălţan al Oradiei, a Preasfinţitului Vasile Someşeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a
Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei
Maramureşului şi Sătmarului, fiind de faţă reprezentanţi ai
autorităţilor de stat din România şi Ungaria, clerul Episcopiei Ortodoxe
Române din Ungaria, numeroşi credincioşi, precum şi un ales sobor de
preoţi, monahi şi monahii din România.
În
zorii zilei de 21 februarie 1999, Dl. Profesor Ion Budai, preşedintele
Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, a întâmpinat convoiul
oficial venit din România, avându-l în frunte pe Preafericitul Părinte
Patriarh Teoctist.
Au
fost prezenţi şi au slujit la Sfânta Liturghie şi la hirotonia întru
arhiereu a Ipopsifiului o delegaţie de cincisprezece ierarhi din
România, în frunte cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist şi au
asistat reprezentanţi ai celorlalte Biserici din Ungaria, oficialităţi
de stat din România şi autorităţi maghiare.
La
sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Teofan Sinaitul,
Episcop-vicar patriarhal, a dat citire Gramatei patriarhale de numire în
funcţia de Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria a
Preasfinţitului Părinte Sofronie. Părintele Patriarh a înmânat noului
episcop cârja, simbol al demnităţii episcopale şi l-a îmbrăcat cu mantia
arhierească, aşezându-l în tronul episcopal din Catedrala „Sfântul
Nicolae” din Giula, a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.[12]
La
scurt timp după instalarea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca Eparhia Ortodoxă
Română din Ungaria să fie afiliată Mitropoliei Banatului.
Perioada
următoare instalării a însemnat pentru românii din Ungaria o adevărată
reînnoire, prin activitatea pastoral-misionară a Preasfinţitului Episcop
Sofronie, care a fost prezent permanent în mijlocul comunităţii,
luptând pentru păstrarea credinţei şi limbii strămoşeşti. Pentru prima
oară după multă vreme, românii s-au bucurat de prezenţa binecuvântată a
unui Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea persoana
Ierarhului a contribuit la o prezenţa vie, permanentă, dar şi
recunoscută, a Episcopiei, atât în cadrul comunităţii româneşti din
Ungaria, cât şi în afara acesteia.
Anul
2007 a reprezentat pentru Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria,
primirea unui nou arhiereu în persoana Preasfinţitului Părinte Episcop
Siluan Mănuilă, ales în postul lăsat vacant prin alegerea şi mai apoi
întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie Drincec în scaunul
episcopal al Oradiei. Colegiul Electoral al Episcopiei Ortodoxe Române
din Ungaria, întrunit în şedinţă extraordinară de lucru, la data de 11
martie 2007, sub preşedinţia ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului,
delegatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind de faţă şi
Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Aradului, a ales în
unanimitate pe P.Cuv. Părinte Arhimandrit Siluan Mănuilă în demnitatea
de Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. Alegerea
Colegiului Electoral de la Giula a fost validată de Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române la 21 iunie 2007, iar hirotonia şi
întronizarea PS Episcop Siluan, a avut loc în Catedrala Episcopală din
Giula, în ziua de 8 iulie 2007, sub protia ÎPS Mitropolit Nicolae al
Banatului, înconjurat de un sobor de arhierei, fiind de faţă autorităţi
religioase şi civile din România şi Ungaria. Bucuria prilejuită de
această mare sărbătoare a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria s-a
revărsat asupra tuturor celor prezenţi, ierarhi, preoţi, diaconi,
monahi, monahii, diplomaţi, conducători ai instituţiilor româneşti şi
maghiare, şi asupra sutelor de credincioşi, din Ungaria şi România,
prezenţi la acest eveniment.[13]
În
prezent, structura administrativ-bisericească a Episcopiei Ortodoxe
Române din Ungaria, cuprinde un număr de: (4) patru protopopiate cu (21)
douăzeci şi una de parohii şi (16) şaisprezece filii, precum şi patru
aşezăminte monahale, organizate după cum urmează:
-
Protopopiatul GIULA - cu (5) cinci parohii: Giula I cu filiile Vareu şi
Doboz, Giula II, Bichişciaba cu filia Ciorvaş, Bichiş cu filia Sarvaş
şi Otlaca-Pustă cu filia Uichighioş;
- Protopopiatul BUDAPESTA - cu 2 (două) parohii: Budapesta I, Budapesta II;
-
Protopopiatul SEGHEDIN - cu (5) cinci parohii: Chitighaz cu filia
Megieşhaz, Seghedin cu filia Macău, Aletea cu filia Leucuşhaz, Bătania
cu filia Dâmbighaz şi Cenadul Unguresc cu filiile Patfal şi Nădlacul
Unguresc;
-
Protopopiatul DOBRIŢÂN - cu (9) nouă parohii: Micherechi cu filia
Şercad, Apateu cu filiile Pusta Cărmăjdului şi Cheresteşiul Bihorului,
Săcal cu filia Homorogul Unguresc, Dobriţân cu filia Ifalău, Jaca,
Darvaş, Vecherd, Peterd şi Crâstor.
Cele patru centre monahale organizate în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria sunt următoarele:
1) Reşedinţa Episcopală, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Trei Ierarhi”, având statut de mânăstire de călugări;
2) Mânăstirea din Săcal, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”;
3) Paraclisul Episcopal de la Bichiş, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, cu statut de metoc al Episcopiei;
4) Aşezământul monahal „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Budapesta.
În
calitate de Preşedinte de onoare al Colegiului de Redacţie al
publicaţiei „Buletinul Episcopiei”, Preasfinţitul Părinte Siluan a
supravegheat îndeaproape apariţia periodicului eparhial, care a ajuns la
numărul 83.
Pe
plan pastoral şi cultural, este de menţionat că, în anul 2008, a fost
înfiinţată Fundaţia „Sfântul Nicolae" a Episcopiei Ortodoxe Române din
Ungaria, având ca scop sprijinirea activităţii pastoral-misionare a
Episcopiei. De asemenea, au fost organizate mai multe simpozioane şi
manifestări culturale, serbări şi diferite concerte şi spectacole,
precum şi două tabere pentru tineret, pe an, de religie, la Giula şi în
România şi de pictare a icoanelor pe sticlă, la Jaca, în judeţul Bihorul
Unguresc.
[1] Izvoarele istoriei românilor, vol.I, Faptele ungurilor de secretarul anonim al regelui Bela, traducere de G. Popa – Lisseanu, Bucureşti, 1935, p.40-43, apud Radu Păiuşan, Ionel Cionchin, O istorie a românilor din Ungaria, Editura Eurostampa,Timişoara 2003, nota 31, p.319.
[2] Monsenior dr. Ioan Dan, O istorie fabricată si o pseudoproblemă din istoria Transilvaniei, Editura Viaţa Crestină, Cluj Napoca,1994, p.11, apud Radu Păiuşan, Ionel Cionchin, op.cit., nota 32, p.319.
[3] Teodor Misaroş, Din istoria comunitaţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria, ediţia a II-a, revizuită, Giula, 2002, p.9.
[4] Conf. Univ. Dr. Gagyi Tiberiu, Bisericile Ortodoxe Româneşti din Ungaria. Prezent şi perspectivă, Casa de editură Eclusiv, 2009, p.11.
[6]Suciu, I.D., Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1977, p.94, apud Teodor Misaroş, op.cit., p.143.
[9] Plămădeală Antonie, Un episod important din lupta pentru limba română, Ortodoxia, anul XXX, nr.3/1978, p.426.
[12]
Conform Procesului Verbal despre hirotonia şi instalarea Episcopului
Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, din data de 21 februarie 1999,
păstrat în arhiva Episcopiei.
[13]
Conform Procesului Verbal despre hirotonia şi instalarea noului episcop
al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, de la data de 8 iulie 2007,
păstrat în arhiva Episcopiei."
sursa:www.ortodoxia.hu
Sa ne rugam pentru lucrarea aceasta, pentru sanatatea si puterea de munca a celor ce implinesc aceasta misiune!
Post usor in continuare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu