Faceți căutări pe acest blog

Neasteptat vizualizarile blog-ului cresc vizibil! Patrunderea in sufletele voastre inseamna mult, dorinta fiind una singura : de a va aduce la cunostinta diverse lucruri ce poate intr-o zi va pot fi de folos, tocmai datorita acestei intentii limbajul folosit pe blog este unul cat mai simplu, astfel incat articolele sa poata fi pe intelesul oricui.
Multumiri ptr incurajari,propuneri si mesaje, zile cu pace sa aveti!!

vineri, 31 ianuarie 2014

Giulgiul- martorul Invierii



“O preţioasă comoară, Giulgiul din Torino ne arată, atît pentru a ne mişca inimile, cît şi pentru a ne mîngîia, imaginea trupului torturat şi lipsit de viaţă al lui Hristos”, spunea Papa Pius al XII-lea. Papa Ioan al XXIII-lea declara: “Digitus Dei est hic” (”Degetul lui Dumnezeu este aici”).
Mulţi sînt aceia care cred că Giulgiul din Torino este cu adevărat pînza în care a fost învelit şi înmormîntat Iisus Hristos imediat după ce a fost coborît de pe Cruce. Fără a-i declara autenticitatea, Papa Ioan Paul al II-lea a susţinut cu claritate valoarea Giulgiului. În 1980, Suveranul Pontif vorbea despre “Sfîntul Giulgiu, o splendidă relicvă a Patimilor şi Învierii”. Deşi numeroşi specialişti nu s-au pronunţat ferm că în pînza veche şi pătată ar fi fost învelit însuşi Mîntuitorul, ei au concluzionat totuşi că Giulgiul a înfăşurat un bărbat crucificat, care a fost încoronat cu spini, a fost împuns între coaste cu o suliţă şi a trăit în zona Palestinei, lîngă Ierusalim, în timpul lui Ponţiu Pilat.



Relicvă inestimabilă pentru creştinătate
Giulgiul se presupune a fi pînza folosită pentru înmormîntarea lui Iisus de către Iosif din Arimateea. Documentele arată că Giulgiul a fost expus de-a lungul timpului la Ierusalim, Edessa (anul 500) şi Constantinopol (1092). Regele Ludovic al VII-lea al Franţei s-a închinat Giulgiului la Constantinopol în 1147. În 1023, Robert de Clari, un cruciat francez, confirmă că Giulgiul s-ar găsi la Constantinopol. Conform mărturiei acestuia, Giulgiul, recuperat probabil în timpul unei cruciade, a ajuns mai apoi în Franţa, intrînd în posesia familiei De Charny. Prima expunere publică a Giulgiului a avut loc în 1357 şi se datorează canonicilor Catedralei din Lirey. În martie 1453, Margaret de Charny oferă Giulgiul Casei de Savoia, acesta fiind transferat în capela castelului Chambery la 11 iunie 1502. Giulgiul a supravieţuit unui incendiu din 1532 şi, deşi cutia de argint care îl conţinea a fost pe punctul de a se topi, doar colţurile îndoite au avut de suferit, peticele aplicate atunci putînd fi observate şi astăzi. Ulterior, Giulgiul a fost mutat în Catedrala din Torino în 1578, unde se află şi astăzi, păstrat în capela regală.
Specialiştii NASA au studiat Giulgiul
Adevăratul studiu ştiinţific asupra Giulgiului a început în 1898, cînd a fost fotografiat prima oară. La expunerea filmului, fotograful a descoperit că imaginea negativă este de fapt pozitivă şi invers. Cînd Giulgiul este observat cu ochiul liber, se poate vedea o siluetă galben-maronie a unui bărbat. Privind însă negativul alb-negru, se descoperă o imagine cu mult mai multe detalii. Descoperirea a produs un interes imens pentru Giulgiu. Însă doar în timpuri mai recente, asupra Giulgiului s-au efectuat examinări aprofundate, începînd din 1978, cînd s-au implicat şi specialişti de la NASA. Giulgiul din Torino este o pînză lungă de aproximativ 4,36 metri şi lată de 1,1 metri. După coborîrea de pe cruce se presupune că Iisus a fost aşezat pe o jumătate a Giulgiului, cealaltă jumătate fiind îndoită şi aşezată peste El. Giulgiul are imprimată imaginea unui bărbat de aproximativ 1,85 m, care a fost omorît brutal, prin crucificare. Urmele rănilor evidenţiate de petele de sînge corespund suferinţelor îndurate de Mîntuitor şi relatate în Evanghelii. Răni provocate de piroane apar la picior şi la încheieturile mîinilor. Spre deosebire de modul în care artiştii prezintă crucificarea, victima al cărei corp apare imprimat pe Giulgiu a fost pironită la încheieturile mîinilor, pentru a-i putea susţine greutatea pe cruce, nu aşa cum este reprezentat în multe icoane şi statui, cu rănile în podul palmelor.


Pînză de acum 2000 de ani
Confecţionarea pînzei era cunoscută de milenii în Galileea, un important centru de fabricare a ţesăturilor durabile. Un exemplu edificator îl dau pînzele egiptene în care erau înfăşurate mumiile şi care au rezistat peste 4.000 de ani. Deşi nu este o pînză ordinară, nu e nici una neobişnuită pentru perioada istorică în care a trăit Iisus, în special pentru zona Orientului Mijlociu. Mai mult, în pînza Giulgiului se găsesc fibre specifice bumbacului palestinian. Urmele de polen impregnat indică originea Giulgiului ca fiind undeva în Orientul Mijlociu. Oamenii de ştiinţă au descoperit în textura pînzei polen, spori şi pulberi caracteristice locurilor prin care se ştie că a trecut Giulgiul. În ţesătură s-a găsit polen de la plante tipice regiunilor deşertice din Valea Iordanului, adaptate să trăiască în soluri cu mare concentraţie de sare, aşa cum se găseşte în jurul Mării Moarte.
Iisus avea sînge grupa AB
Pe Giulgiu se mai regăseşte o rană în lateral, în locul în care soldatul l-a împuns pe Iisus pînă în inimă. Suliţa a trecut printre coasta a cincea şi a şasea, i-a străpuns inima provocînd curgerea sîngelui. Urmele de pe frunte şi de pe ceafă pot fi atribuite coroanei de spini, iar cele de pe spate şi de pe umeri se potrivesc cu dîrele lăsate de biciul folosit la flagelare. S-a concluzionat că bărbatul crucificat a fost bicuit cu brutalitate pe spate, de unde sîngele i-a curs din peste 120 de răni. Specialiştii au mai constatat că urmele de pe Giulgiu sînt de provenienţă umană şi anume din grupa AB. Profesorul Pierluigi Bollone, doctor în medicină la Universitatea din Torino, raporta în 1978 că sîngele este într-adevăr uman şi că aparţine grupei AB, descoperind în acesta şi fine particule de aloe şi mir.
Nu e vorba de o “icoană” pe pînză
În fibrele Giulgiului nu s-a găsit nici un pigment, vopsea sau colorant. Analiza cu raze X asupra fibrelor şi testele de chimie moleculară au exclus posibilitatea ca imaginea să fi fost pictată, fapt întărit mai apoi de studierea cu raze ultraviolete şi infraroşii. În plus, imaginea s-a dovedit rezistentă la decoloranţi şi la alţi agenţi chimici la care vopselele reacţionează în mod obişnuit. Fotografii realizate cu tehnici speciale au scos la iveală alte aspecte extraordinare. Au fost făcute studii prin fotografieri de mare calitate, ce au surprins şi cele mai mici detalii, rezultatele fiind apoi procesate pe computer. În 1979, preotul iezuit Francis Filas de la Universitatea Loyola din Chicago a observat pe pleoapa dreaptă a imaginii bărbatului de pe Giulgiu urme corespunzătoare simbolurilor de pe o monedă uzitată în anul 29 d.Hr., adică din vremea lui Pilat din Pont (26-36 d.Hr.). Evreii din antichitate foloseau monede pentru a menţine închise pleoapele celor decedaţi.
Giulgiul nu a fost pictat cu vopsea
Mult timp s-a crezut că Giulgiul ar fi de fapt capodopera unui artist medieval, această idee pornind mai ales de la neclarităţile datării cu carbon. Dar istoricii de artă, studiind problema au conchis că nici un pictor din acea vreme nu ar fi putut realiza Giulgiul, atît din punct de vedere al instrumentelor artistice, cît şi al cunoştinţelor. În primul rînd nici un artist medieval nu cunoştea detaliile crucificării, din moment ce această cruntă pedeapsă fusese interzisă de cca 400 de ani. Doar cîţiva artişti din perioada Barocului au surprins detaliul pironirii încheieturilor mîinilor, precum picturile lui Van Dyck reprezentînd crucificarea. Artiştii medievali nu aveau, de asemenea, temeinice cunoştinţe de anatomie, din moment ce disecarea corpurilor omeneşti era teoretic interzisă de Biserică în acea vreme.
Testele cu Carbon 14, irelevante
Controversele s-au “inflamat” odată cu obţinerea rezultatelor testelor de datare cu carbon, efectuate în 1998. Cardinalul Anastasi Ballestrero de Torino a supervizat tăierea de către microanalişti a unei mici bucăţi din Giulgiu, doar dintr-un colţ şi nu din zona centrală sau din zonele cu arsuri. Mostra a fost împărţită în trei, fiecare bucată fiind trimisă cîte unui laborator din Elveţia, Anglia şi SUA, pentru trei măsurători în paralel cu carbon 14. Datarea cu carbon măsoară cantitatea izotopului C 14, care este prezent în toate substanţele organice, inclusiv în inul din care a fost făcută pînza. Carbonul 14 se descompune, în timp, în materiale, cu o frecvenţă periodică, de aceea, cantitatea de carbon 14 rezidual poate da o măsură a vîrstei unui obiect. Rezultatele indicînd anii 1260-1390 d.Hr., perioada în care ar fi fost confecţionat Giulgiul, au produs o şi mai mare confuzie între specialişti. Americanul Henry Gove, doctor în fizică nucleară, declara atunci că “şansele sînt de unul la o mie de milioane de milioane” ca Giulgiul să fie din vremea lui Iisus, ironizîndu-şi confraţii convinşi de autenticitatea relicvei păstrate la Torino.
Mumiile, mai “tinere” la datarea cu carbon
Mai mulţi oameni de ştiinţă au obiectat împotriva afirmaţiilor făcute de aceste laboratoare. Rosalie David de la Muzeul Manchester, Marea Britanie, a efectuat autopsii asupra mumiilor egiptene şi s-a folosit de metoda carbonului pentru a afla vîrsta lor. Ea a afirmat că în unele cazuri metoda cu carbon a indicat o vîrstă mai mică, chiar cu o mie de ani, decît vîrsta dovedită arheologic. Aceste discrepanţe sînt puse pe seama unor surse de contaminare. Contaminarea Giulgiului ar fi putut altera exactitatea datării cu carbon. Expunerea ani în şir la funinginea lumînărilor şi la poluarea din Torino, udarea lui după incendiul prin care a trecut, acumularea de fragmente din frescele de pe tavan şi mulţi alţi factori au putut afecta Giulgiul astfel încît datarea să nu fie exactă. Mai mult, datarea s-a făcut pe o bucată luată dintr-un colţ al Giulgiului, mînuit de diverşi oameni de-a lungul secolelor.
Lucia GHEORGHIU
/monitorulexpres.ro/


Noi analize sugerează că Giulgiul de la Torino are o vechime de cel puţin 1.800 de ani
Un studiu recent, realizat de omul de stiinta francez Thierry Castex, a indicat faptul ca pe panza se afla urme de cuvinte in aramaica, inscriptionate cu litere evreiesti.
La randul sau, Barbara Frale, care este cercetatoare in cadrul Vaticanului, a declarat pentru Radio Vatican ca studiile sale au sugerat ca literele de pe giulgiu au fost scrise cu peste 1.800 de ani in urma. Ea a spus ca, in 1978, un profesor de latina din Milano a descoperit inscriptii in aramaica pe giulgiu. 10 ani mai tarziu, cercetatorii au descoperit caractere evreiesti despre care sustin ca formau expresia “Regele evreilor”.


E un lucru neobisnuit faptul că un trup omenesc a imprimat o imagine tridimensională pe o ţesătură
În ce fel corpul s-a impregnat în pînza de in fără a-i schimba structura? Ce a făcut să apară conturul misterios al întregului corp pe giulgiu?
Răspunsul îl poate da numai credinta, care spune că totul a fost posibil în momentul Învierii lui Iisus Hristos.
În mod obişnuit, nici un trup al vreunui om, viu sau mort, nu imprimă imagini pe ţesăturile cu care vine în contact. În mod neobişnuit, o minune comportă numeroase aspecte aflate dincolo de puterea de înţelegere a minţii omeneşti.

sursa: http://logos.md/2010/02/26/giulgiul-din-torino-martorul-invierii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu